Jurnal de fapte bune: Campioana care învăţa prin tramvaie

„Mami, mă poţi lua în braţe?
Că nu-mi mai simt picioarele.”

Să ne imaginăm că e viscol, că gerul a cuprins deja trupul firav al unei copile, dar că nimic nu ar întoarce-o din hotărârea de a ajunge la sala unde are antrenamentul zilnic la gimnastică. Doar că, uneori, drumul, frigul, zăpada, o mai oboseau, iar energia ei trebuia să se păstreze pentru sutele şi miile de exerciţii pe care le tot are de repetat în sportul în care visează să devină o mare campioană.
Şi, din când în când, îşi ruga mama să o mai poarte în braţe. Ne-am imagina, de fapt, o scenă reală, una dintre multele petrecute în cei mai bine de 4 ani şi jumătate în care Andreea a fost nevoită să facă naveta între Cernica, comuna în care locuieşte, şi sala clubului Dinamo, din centrul Bucureştiului.
”Făceam aproape 2 ore pe drum, cu maxi-taxi, cu tamvaiul sau schimbând două autobuze. Dar, indiferent de vreme, n-a lipsit niciodată. Şi asta, în general, câte şase zile pe săptămână”, spune mămica Andreei cu dragostea părintelui ce şi-a însoţit şi ocrotit copilul în toate aceste drumuri.

Recomandări

Castelul Peleș, închis parțial pentru turiști. Măsurile luate după ce Libertatea a scris despre starea critică în care se află muzeul și scandalul biletelor revândute

Acel „ceva” special

Povestea Andreei, „Ardei iute”, cum e poreclită, datorită energiei nestăvilite de care debordează, începe cândva în timpul anilor de grădiniţă. „Mergea la cursuri de dansuri, iar doamna profesoară de acolo ne-a spus într-o zi că Andreea are un „ceva” special şi că, după părerea dumneai, ar fi bine să meargă la gimnastică. Şi la început am dus-o la gimnastică ritmică, dar nu i-a prea plăcut.

„Mami, eu vreau să fac ce făcea Nadia”, aşa îmi spunea.

Citește toată povestea pe Jurnaldefaptebune.ro și află cum poți ajuta.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro