ComenteazăÎnchide ochii, iar arcuşul alunecă tot mai vibrant pe corzile violei. În clipa aceea, pentru Mădălina nu mai există nimic altceva. Nici măcar timpul ce parcă se opreşte în loc. Doar ea, muzica şi cerul.
În camera din locuinţa aflată într-o casă veche de aproape un secol, fata de 17 ani cântă “Adagio” de Albinoni. “Mădălina, poţi să te opreşti un pic?”, o întreb, pentru că am vrea să încercăm şi alte ipostaze pentru fotografiile necesare articolului. Dar ea e deja “transportată” în universul acela magic al sunetelor şi – aşa cum îmi spusese înainte – chiar nu mai aude în jur. Pentru că “muzica e viaţa mea şi tot ce mi-am dorit şi îmi doresc să fac pe această lume”, după cum mărturiseşte. Adesea, o prinde şi miezul nopţii repetând. “Bine că avem vecini înţelegători ”, glumeşte Mădălina, chiar dacă le mai tulbură somnul fratelui şi surorii ei. Are şi o voce frumoasă, aceasta fiind, de fapt, prima ei legătură cu muzica. Încă de la 7 ani cânta în corul Bisericii Sf. Tereza din cartier, ceea ce face şi în ziua de azi, de câte ori poate. Apoi, s-a apropiat de instrumente, mai întâi având în minte pianul.
După aceea vioara, iar de 5 ani, viola. A absolvit prestigioasa Şcoală Gimnazială de Arte nr.5, sub îndrumarea profesorului Nicolae Antonescu. În tot acest timp, premiile adunate la diferite concursuri şi festivaluri pot fi înşirate pe aproape două pagini. Dar Mădălina ştie că toate acestea sunt doar etape din desăvârşirea ei ca artistă. Pentru asta se trezeşte, zi de zi, la 5 jumătate, maximum 6, pentru că la 8 deja trebuie să fie la şcoală, la Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti, unde încep “orele de instrument”.
Citește mai departe pe Jurnaldefaptebune.ro.
Foto: Vlad Chirea