Soldații români din batalionul ,,Vulturii Carpaților” au fost îmbarcați într-un avion american de tip C-17. Armata română îl folosește la comun cu alte state NATO. Zborul până la Kandahar durează aproximativ cinci ore. Un drum scurt, pentru o misiune lungă. Unii dintre soldați sunt la a patra misiune. Alții calcă pentru prima oară în Afganistan. În cazul celor mai tineri dintre ei, războiul a început când aveau zece ani sau mai puțin.
La aterizare, semeții munți afgani de-abia se puteau zări din cauza prafului. Nu vârfurile stâncoase sunt primul lucru pe care ochii soldaților l-au văzut la deschiderea trapei, ci zidurile bazei militare. Sunt din beton, înalte de aproximativ trei metri și proiectate pentru a proteja baza în fața atacurilor cu rachete. O fortăreață ridicată în inima fiefului talibanilor. Kandahar se află în sudul țării, la granița cu Pakistanul. Orașul a fost unul dintre ultimele orașe eliberate de trupele NATO de sub control taliban, după începerea războiului, în 2001.
România continuă să fie unul dintre cei mai importanți contributori ai misiunii NATO din Afganistan, având al patrulea contigent de soldați. Circa 600 de soldați sunt staționați prin sistem de rotație.
Citește și:
- Ziua 2: Kandahar, fortăreața din fieful extremiștilor / VIDEO
- Ziua 3: Gemenii din Dragoslavele care luptă împreună pentru a doua oară (VIDEO)
- Ziua 4: Kandaharul, văzut din elicopter – GALERIE FOTO/ VIDEO 360°
- Ziua 5: Sub amenințarea mașinilor capcană – VIDEO
- Ziua 6: Militarii români îi învață pe afgani să tragă cu tunul – VIDEO
- Ziua 7: Puștiul din turelă- VIDEO
- Ziua 8: Alexandru și Deniz, o poveste de dragoste cu reguli de război – VIDEO
- Ziua 9: Copiii afgani, oglinda sărăciei și a disperării, după 40 de ani de război – VIDEO
- Ziua 10: Militarii români, lăudați și decorați de către americani – VIDEO
Îi puteți urmări pe reporterii noștri şi pe paginile lor de Facebook:
Dragoş Sasu – https://www.facebook.com/paginadragossasu/
Ionuţ Iordăchescu – https://www.facebook.com/ionut.iordachescu.731
Reporerii Libertatea vor căuta povești pe care le veți putea citi în următoarele săptămâni pe www.libertatea.ro.
Început în urmă cu 17 ani, războiul din Afganistan şi-a dorit să alunge de la putere grupările extremiste care protejau zeci de organizații teroriste. Încă nu s-a reușit asta. Dimpotrivă. Luptele s-au intensificat în ultimele luni. Alianța Nord-Atlantică (NATO) face eforturi uriașe pentru a susține guvernul afgan şi armata locală. Talibanii, inamicii principali, se dovedesc a fi greu de învins. Recent, o ambulanță capcană a ucis peste 150 de oameni în Kabul, capitala Afganistanului. Războiul a costat până acum NATO aproape două trilioane de dolari.