În timp ce vorbea despre acțiunile militare ale lui Putin în regiunea Donbas și despre apelul liderului de la Kremlin pentru soldații ucraineni de a preda armele, Chance se oprește, dintr-o dată, și spune: „Tocmai au auzit un bing-bang, undeva în spatele meu. Chiar în acest moment au loc explozii puternice la Kiev”.

Chance relata de pe acoperișul unui hotel situat în centrul Kievului: „Am auzit patru sau cinci explozii”.

La un moment, după ce se produce alt zgomot puternic, reporterul se oprește și spune că „e timpul să mă pun în siguranță”. CNN era încă în direct, când Chance a îmbrăcat vesta antiglonț cu pieptarul care-l identifică drept jurnalist.

Din 2011 la CNN, Chance, jurnalist de origine britanică, a relatat despre conflictele din Irak, Afganistan ori Cecenia. Are cartierul general la Moscova și a fost unul dintre puținii reporteri care făcut un interviu cu Vladimir Putin.

LIVETEXT | Rusia a atacat Ucraina. Rachetele au lovit baze militare și aeroporturi, inclusiv lângă Kiev. Trupele ruse trec granița din Belarus și Crimeea. Primele morți anunțate de Kiev

 
 

Urmărește-ne pe Google News