Jurnalistul James Cook era în direct prin telefon la Radio BBC și vorbea despre faptul că ochiul uraganului Lane urmează să lovească Insula Mare 12 ore. În momentul următor, s-a auzit zgomotul făcut ruperea unui copac și foșnetul crengilor. A urmat un oftat din partea jurnalistului, după care acesta spune că ”Sunt bine, sunt în regulă”.
Vine apoi o replică amuzantă din partea jurnalistului, care cu siguranță nu a dorit-o așa: ”Asta a fost ceva neașteptat”. Urmează apoi alte voci, probabil persoane aflate în preajmă și care au intervenit să-l ajute pe Cook.
BBC News anunță pe site că din fericire James Cook a avut noroc și a scăpat, nu a fost rănit, dar laptopul său a fost distrus.
Uraganul Lane a produs pagube importante în Hawaii în primele ore după ce s-a apropiat de arhipelagul, dar meteorologii spun că intensitatea acestuia a scăzut înainte de a ajunge în statul insular.
Încadrat în categoria 3 în momentul în care a lovit arhipelagul Hawaii, uraganul Lane a adus cu el rafale puternice de vânt, ploi torenţiale, inundaţii, alunecări de teren şi valuri înalte care i-au făcut pe locuitori să se adăpostească sau să fugă din calea furtunii.
Citește și: Mașina de făcut bani Simona Halep. Liderul mondial a produs 8 milioane de dolari în opt luni!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_15ed4e7229994683b9db0da07b846a30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a84bc4e510fac41b15f61984574ed180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0e6138ae954408dee7cfc5ab9cb7b7cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9d70744d0422387accc66bd18b5b578b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5120fde85eb4ac34aa7032c96294d6e6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_99bd1553322eec4279507e4ac7566325.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_04b097b96584b31181d260d5d525ed3d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_eb2096c74e4d2fccde6c9d98a8d2338c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9ee83fa6b59943cdb1dbcf07162d53c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3574d5ab55394b7554a9ec0bde911904.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6b1ce88bbae6899943a0ca31c637fc01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a2b1458ce91ac7552dc8f72351fc0918.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_229361a068dacbc1da992a5064553fba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_adefb541317cd5d36aa18812b7d2aa25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_02f5f40ca30d3ac76d4c81779a59b322.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d166ed872032699d427b7a84abc97096.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bb6de6fad1529cac241cd2dc6232993b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0867b6a6c7c9a59cf75e56327da267b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_20345c06a16d009c6474651f9de63022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a62213773d64d0e4e7c4e9a1683de584.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_31ef901cbee20cabd234303a47cefcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f62bcc384c3583e8ae995292a6949934.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_a07291d6ebfac601363770e23646f53f.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.