Unul dintre cei trei jurnaliști români răpiți în Irak, Eduard Ovidiu Ohanesian, a fost citat la DNA.
”Au secretizat cele două dosare și o să le fie foarte greu să găsească ceea ce îi interesează. Ancheta care va zgudui România din temelii se află în dosarul armamentul. Acolo veți găsi și trafic de influență, terorism, trafic cu armament și cu țigări”, a declarat jurnalistul.
Ovidiu Ohanesian este audiat în dosarul doctorului Mohamad Yassin, cel care a fost ”numit” emisar al lui Traian Băsescu, pentru a negocia, în Irak, eliberarea celor trei jurnaliști români răpiți, în 2005.
Dr. Yassin a fost arestat recent pe motiv că i-ar fi cerut două milioane de euro mită lui Omar Hayssam, astfel încât acesta să obțină câștig de cauză, în Justiție.
Până la urmă, Hayssam a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, astfel că l-a denunțat pe Yassin.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/Ohanesian.jpg)