În filmarea incidentului din Bluefields se poate vedea cum jurnalistul Ángel Gahona prezintă un bancomat deteriorat înainte de a se auzi o împușcătură. Apoi, el este văzut cum cade în timp ce oamenii țipă numele lui și încearcă să-l ajute.
Nu se știe cine l-a împușcat sau de ce.
Peste 10 persoane au murit în ultimele zilele în timpul protestelor organizate după ce guvernul președintelui Daniel Ortega a anunțat creșterea contribuțiilor la pensie.
Protestatarii au distrus clădirile instituțiilor guvernamentale și chiar le-au dat foc, iar forțele de ordine au fost scoase pe străzile din mai multe orașe.
Pentru a controla situația, guvernul a scos armata pe străzi, iar din acel moment situația pare să se fii liniștit.
Studenții de la Universitatea Politehnică din Managua s-au baricadat în campusul universitar, iar cel puțin 100 de persoane au fost rănite.
Un ONG care luptă pentru drepturile omului în Nicaragua a anunțat că numărul deceselor înregistrate este de peste 25, dar oficial au fost raportate 10 morți până acum.
Protestele din această perioadă sunt cea mai mare provocare cu care se confruntă președintele Ortega de la preluarea puterii în 2007.
Protestatarii au acuzat poliția și susținătorii guvernului pentru violențe, iar Amnesty International a declarat că autoritățile au efectuat o „încercare terifiantă de a suprima disidenții”.
Citește și: Care este diferența dintre Deep Web și Dark Web și cum ne putem apăra de pericolele din ele