Potrivit unui comunicat de presă al CBS, Lara Logan „se afla, împreună cu echipa ei şi cu personalul de securitate, înconjurată de elemente periculoase, în timpul celebrărilor” organizate după anunţul privind demisia preşedintelui egiptean. „Era vorba despre o bandă de peste 200 de persoane, entuziasmate până la frenezie. Lara Logan a fost izolată de echipa sa, fiind înconjurată şi supusă unei agresiuni sexuale brutale şi prelungite, înainte de a fi salvată de un grup de femei şi de circa 20 de soldaţi egipteni”, se mai arată în comunicat.

Ziarista s-a întors în Statele Unite chiar a doua zi, când a şi fost internată pentru recuperare. Pe data de 3 februarie, Lara Logan a fost reţinută şi închisă împreună cu echipa sa de poliţia egipteană, pentru interogatoriu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News