Duma de Stat a început să analizeze un proiect de lege care interzice „ideologia fără copii”, un termen promovat intens de câțiva ani încoace de oamenii regimului Putin. „Propaganda fără copii” trebuie interzisă pe internet, în mass-media, în filme și în publicitate, insistă el, susținând chiar că există o campanie de intimidare pe rețelele sociale împotriva femeilor însărcinate și a familiilor cu mulți copii.

400.000 de ruble (3.864 de euro) pentru persoane fizice, 800.000 de ruble pentru funcționarii de stat și până la 5 milioane de ruble (48.310 euro) pentru persoane juridice sunt amenzile prevăzute. Pe lângă amenzi, străinii vor primi până la 15 zile de arestare și deportare din țară.

Ekaterina Mizulina este una dintre cele care promovează intens „valorile familiei”. Însă a fost pusă în dificultate de o jurnalistă de la 74.ru, care a întrebat-o de ce nu are copii. Evitând să răspundă direct, ea spus că „nu discută despre viața personală”.

Mizulina a apelat, apoi, la polițiștii în civil. I-au cerut jurnalistei să-și arate pașaportul, i-au făcut o fotografie, iar ulterior au interogat-o.

În februarie, Vladimir Putin le-a cerut rușilor să aibă mai mulți copii. „Dacă vrem să supraviețuim ca grup etnic, cel puțin doi. Trei – pentru a ne extinde și dezvolta”.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări

Daily Star a scris recent că, de la începutul anului, Alina Kabaeva, cunoscută drept amanta lui Putin, cu care președintele ar avea doi copii, nu mai e în grațiile liderului rus.

„Katia Mizulina este complet pe gustul lui Putin”, a declarat Olga Romanova, militantă rusă pentru drepturile omului. „Tipul ăsta de Barbie i s-a potrivit întotdeauna foarte bine”, a adăugat Romanova.

Ekaterina Mizulina, 39 de ani, director executiv al Centrului Național de Ajutor pentru Copii și membru al Camerei Civice a Federației Ruse, a fost prezentată ca „noua amantă” de la Kremlin.

Vladimir Putin a fost căsătorit cu Liudmila Putin, cu care are două fiice, Maria şi Ekaterina. Mariajul s-a rupt în iunie 2013.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

Boro67   •   05.10.2024, 11:40

Iubesc Romania. Iubesc memoria noastră istorică. Iubesc defectele poporului român, dar și dorința unica de a fi liberi. Libertatea e sfântă. Unitatea înseamnă putere. Basarabia e Romania. Odată vom fi împreună din nou. Afara cu imperialismul rus de pe teritoriile romane.

Vp344Jm   •   04.10.2024, 16:59

Numai poeti si proprietari pe miristea asta... unde vreau sa ma misc si eu o leaca... Cum dracu sa nu te enervezi daca astia te intreaba altceva in loc de cat de tare si de lug a fost orgasmul!!!

proprietarypoet   •   04.10.2024, 13:23

Asta pentru rusofilii aia care comenteaza la noi :)) Cum ar fi sa-ti bata politia la usa in Romania pentru ca sustii pe fata o tara ostila Romaniei? Noroc ca la noi e democratie...

    Poliakov   •   04.10.2024, 14:59

    La noi e democratie pentru ca acum 35 ani unii dintre noi au iesit pe strazi, impotriva unei dictaturi implacabile, nu pentru ca "avem noroc"!Noroc, ce se poate numi "noroc", nu prea avem...Cit despre cei care sustin "pe fata" tari ostile Romaniei...te referi la singura tara cu teritorii rapite de la noi, cu care avem procese internationale, care saboteaza gurile Dunarii cu canale ilegale si nave scufundate, care ii numeste pe români..."moldoveni"? Ma opresc aici, inainte sa-mi bata politia gindirii la usa!

      Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   05.10.2024, 04:17

      Singura țară care de la cine are respectivele teritorii? Țară cu care am avut PROCESE, nu războaie. Nu ne zici cum s-a tratat problema platoului continental și câți români au trebuit să moară eroic pentru el? Asta e diferența dintre occident și lumea rusească. La noi, problemele s-au discutat și negociat, iar România a avut câștig de cauză în fața Ucrainei, care a respectat decizia curții internaționale. Cum s-a tranșat problema din ograda rusească între Armenia și Azerbaidjan și ce a făcut Rusia? Și ia zi, ce va opri o Ucraină rusească să ignore deciziile pe care Ucraina proocidentală de acum le respectă? Și despre platoul continental, și despre minoritatea română etc.

      proprietarypoet   •   04.10.2024, 18:30

      Poliakov   •  04.10.2024, 14:59

      La noi e democratie pentru ca acum 35 ani unii dintre noi au iesit pe strazi, impotriva unei dictaturi implacabile, nu pentru ca "avem noroc"!Noroc, ce se poate numi "noroc", nu prea avem...Cit despre cei care sustin "pe fata" tari ostile Romaniei...te referi la singura tara cu teritorii rapite de la noi, cu care avem procese internationale, care saboteaza gurile Dunarii cu canale ilegale si nave scufundate, care ii numeste pe români..."moldoveni"? Ma opresc aici, inainte sa-mi bata politia gindirii la usa!

      A avut Ucraina de acum vreun cuvant in trasarea granitelor postbelice de catre URSS-ul condus de Rusia? Dar, sigur, porunca pe unitate de la ambasada rusa e provocarea de fisuri intre oricine din occident. Romani vs ucraineni, romani vs unguri, basci si catalani vs castilieni, polonezi contra germani. Ba si in Romania va bagati coada cu "ardeleni" contra "mitici" si tot asa. Stai calm, rusnacule, ca nu musca nimeni momelile.

        Poliakov   •   04.10.2024, 22:01

        "Porni luceafarul/ cresteau in cer a lui aripe/si cai de mii de ani treceau/in tot atitea clipe "...amice, nu sunt"rusnac". Din pacate, nici tu nu esti român. Esti produsul propagandei si a lipsei de viziune a unei paturi de pseudointelectuali pentru care Romania este un simplu cuvint. Desi nu meritati, imi este mila de voi si stupiditatea care va caracterizeaza. In special m-a deranjat sa-mi spui mie de catalani si basci dupa 8 ani de carat saci de ciment in Reinado de España...Vezi-ti de treaba ta, daca ai vreuna!

          Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   06.10.2024, 21:48

          În timp ce pentru voi, România e o țară artificială, alcătuită din teritorii furate de la vecini, care trebuie eliberate de către glorioasa armată roșie.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI