Jurnalista Jacqui Banaszynski, la 30 de ani de la câștigarea premiului Pulitzer: „Poveștile pe care tu le scrii vor ajuta societatea să înțeleagă ce se întâmplă și să schimbe lucrurile”

La peste 30 de ani distanță de acel moment extraordinar, Jaqui a oferit un interviu în exclusivitate ziarului Libertatea, în care a vorbit despre experiența sa de reporter, despre importanța libertății presei și despre cum au schimbat-o oamenii despre care a scris de-a lungul timpului.

• “Am învățat din experiența mea este că oricât de diferiți ar fi oamenii, toți sunt la fel. Au aceleași obiective, aceleași visuri, aceleași frici, aceleași ambiții”.
• “Ești implicat emoțional în povești, dar trebuie să îți folosești aceste emoții pentru a deveni un jurnalist mai bun”.
• “Pixul și carnețelul meu au putere. Pentru că atunci când vezi cum mor oameni în fiecare zi și nu ești doctor, nu ești asistent social, nu le aduci mâncare, te întrebi care este scopul tău”. “Oamenii aflați la putere nu ar încerca să-i amenințe pe jurnaliști și nu ar încerca să-i împiedice să-și facă meseria dacă munca jurnaliștilor nu ar fi atât de importantă”.
• “Scrie orice poveste pe care ai ocazia să o scrii, pentru că fiecare poveste te învață ceva despre următoarea”.

Jaqui Banaszynski a fost prezentă recent în România, la conferința The Power of Storytelling, organizată pentru al nouălea an la rând de Decât o revistă, alături de alte nume importante ale presei, de sociologi, activiști și documentariști.

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Cariera lui Jaqui Banaszynski se întinde pe cinci decenii, iar ziarista este considerată o legendă a jurnalismului narativ. A câștigat premiul Pulitzer în 1988 cu un subiect tabu al vremii, povestea emoționantă a unui cuplu gay și felul în care se raportează societatea la orientarea sexuală a celor doi, dar și la faptului că sunt bolnavi de SIDA.

Banaszynski a predat, până în urmă cu doi ani, la Școala de jurnalism din Missouri, iar acum este editor la Nieman Storyboard, o platformă axată pe jurnalismul narativ, lansată de Nieman Foundation for Journalism.

„Toți oamenii sunt la fel, indiferent de religie sau naționalitate”

Reporter: Ce ai învățat din întreaga ta experiență de jurnalist?
Jaqui Banaszynski: Înveți multe pe parcursul carierei de jurnalist despre cum funcționează guvernul, cum lucrează justiția, cum funcționează economia și puterea. Deci înveți multe despre cum merge sistemul și cum acesta ne afectează viețile.

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Dar ce am învățat din experiența mea este că oricât de diferiți ar fi oamenii, toți sunt la fel. Au aceleași obiective, aceleași visuri, aceleași frici, aceleași ambiții. Toate lucrurile care ne separă, naționalitatea, religia și așa mai departe, toate par mai puțin importante.

Jaqui Banaszynski:

Adică lucrurile astea sunt semnificative pentru că au o influență, dar e foarte interesantă asemănarea dintre oameni. Este o lecție cu adevărat importantă, pe care o înveți pe măsură ce capeți experiență. Avem mult mai multe lucruri în comun decât nu avem în comun.

R: Ai predat jurnalismul la Școala de Jurnalism din Missouri. Care este prima și cea mai importantă lecție pe care ai oferit-o tinerilor jurnaliști?
J.B: Primul lucru pe care li-l spun este că trebuie să aibă pasiune pentru munca pe care o fac. Pentru că va fi greu, nu știm cum vor arăta ziarele, dacă se vor muta toate în online, câte vor mai fi tipărite, câți bani vor câștiga, nimic din toate astea nu este sigur. Dar dacă au pasiune pentru munca asta, vor găsi o cale să se descurce. (…) Cred că e mai greu să fii jurnalist dacă nu ai pasiune pentru asta. Jurnaliștii sunt supuși deseori unor atacuri fizice și verbale, iar în SUA, de exemplu, președintele ne jignește mereu. E dificil să faci față acestor lucruri și nu e deloc distractiv să fii tot timpul judecat și criticat.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

„A fi implicat emoțional în poveștile pe care le scrii te face un jurnalist mai bun”

R: Ai avut uneori dubii cu privire la munca ta? De exemplu, când scriu despre subiecte mai delicate, precum violența domestică și femeile care au fost victime ale abuzului plâng în fața mea, iar eu nu am altceva decât foarte multe întrebări, mă întreb dacă ce fac este bine.
J.B.: Da, am trecut și eu prin asta. Se întâmplă. Și e un lucru bun, pentru că asta înseamnă că îți pasă de oamenii despre care scrii și nu vrei să-i rănești, vrei să-i ajuți. Durează un timp să înțelegi că scriind despre ei, prezentându-le poveștile, chiar îi ajută. Dacă faci asta profesionist, responsabil, etic, atunci putem spune că faci un fel de serviciu public prin jurnalism.

Nu ești avocat, nu le poți oferi bani, nu le poți cumpăra o casă, nu poți să pedepsești abuzatorul. Dar poveștile pe care tu le scrii vor ajuta, în timp, societatea să înțeleagă ce se întâmplă și să schimbe lucrurile.

Jaqui Banaszynski:

Vezi mișcarea #metoo din SUA și nu doar din SUA, dar în special acolo. Asta s-a întâmplat datorită presei. (…) Ar fi trebuit să se întâmple mai devreme? Da. Dar e bine că se întâmplă și acum. Reporterii care au scris, de-a lungul timpului, despre femeile abuzate sunt la fel de importanți ca un judecător sau un avocat, ori un asistent social. Poate chiar mai importanți.

R.: Ai câștigat premiul Pulitzer cu povestea emoționantă a unui cuplu gay, cu SIDA. Cum ai putut să nu te implici emoțional în povestea lui Dick și Bert? Cum ai putea să nu te implici emoțional în general în poveștile oamenilor despre care scrii?
J.B.: Ești implicat emoțional în povești, dar trebuie să îți folosești aceste emoții pentru a deveni un jurnalist mai bun. Să ai reacții emoționale este un lucru normal, e uman și cred că asta te face să scrii mai bine, atât timp cât îți transformi emoțiile în întrebări mai bune, într-o relatare mult mai atentă. Ideea asta că noi, jurnaliștii, nu ne implicăm în nici un fel, că nu investim emoții în poveștile noastre, în subiectele noastre, este greșită. Facem asta. Și ar trebui să facem asta.

R.: Poveștile pe care le-ai scris și oamenii din centrul lor te-au schimbat în vreun fel?
J.B.: Da. Povestea din Africa (n.r. – Jaqui a petrecut câteva săptămâni în Africa, scriind despre oamenii care au căzut victime foametei; materialul ei a fost finalist pentru Pulitzer în 1986) m-a învățat chiar ce vorbeam mai devreme, că munca mea de jurnalist contează.

Pixul și carnețelul meu au putere. Pentru că atunci când vezi cum mor oameni în fiecare zi și nu ești doctor, nu ești asistent social, nu le aduci mâncare, te întrebi care este scopul tău. Acolo, în Africa, am învățat că a spune o poveste face diferența și contează.

Jaqui Banaszynski:

Dick și Bert m-au învățat despre curaj. A însemnat foarte mult curaj din partea lor să-și spună povestea, pentru că pe-atunci era foarte dificil pentru persoanele gay, mai ales cu SIDA, să se expună. M-au învățat ce înseamnă devotamentul – ar fi fost ușor pentru oricare dintre ei să plece de lângă celălalt. M-au învățat despre onoare și despre ce înseamnă să nu te abați de la propriile valori. Au fost chiar extraordinari.

Povestea toaletei din Antarctica

R.: Ai fost peste tot în lume. Spune-mi care-ți este cea mai dragă amintire…
J.B.: Este o întrebare grea. Plecarea în Africa a fost prima călătorie pe care am făcut-o în afara Statelor Unite pentru un subiect. Deci povestea asta înseamnă foarte mult pentru mine. Atunci am înțeles de fapt ce fel de jurnalism vreau să fac. Până atunci făceam în mare doar muncă de reporter mai tradițională. Dar cel mai mult m-am distrat în Antarctica. Foarte puțini oameni ajung acolo și nu se compară cu nimic din ce ai văzut sau trăit vreodată. E ca și când ai fi pe altă planetă. Ești înconjurat de gheață și e pur și simplu greu să fii acolo. E dificil să ajungi în Antarctica și, odată ajuns, trebuie să supraviețuiești în fiecare zi la -52 de grade C. E mișto! E ciudat de frumos. Pentru mine a fost o experiență incredibilă.

R.: Am totuși o curiozitate, este o întrebare mai ciudată. Cum îți faci nevoile în Antarctica, unde este atât de frig și este gheață peste tot în jurul tău?
J.B. (râzând): Nu există întrebări stupide. Ei, bine, înveți să te descurci. Am fost de trei ori în Antarctica, iar în două dăți am stat într-o clădire construită doar din bolțari. Nu era prea plăcut, dar măcar era undeva înăuntru. O dată am stat trei săptămâni acolo. Aveam construită o toaletă afară. Erau practic trei pereți de gheață și acolo – nici nu știu dacă era din lemn sau din gheață – era toaleta. Acolo mergeai să-ți faci nevoile. Era foarte frig, dar pereții te protejau cât de cât de vânt. Însă învățai să fii rapid.

„Libertatea presei este mai importantă decât orice alt sistem din societate”

R.: Libertatea presei. Cât este ea de importantă pentru o societate? Te întreb asta pentru că în România și nu doar aici, politicienii în special, dar nu doar ei, au încercat de nenumărate ori să intimideze jurnaliștii, chiar și prin amenințări cu moartea.
J.B.: Oamenii aflați la putere nu ar încerca să-i amenințe pe jurnaliști și nu ar încerca să-i împiedice să-și facă meseria dacă munca jurnaliștilor nu ar fi atât de importantă. Cred că libertatea presei este la fel de importantă sau chiar mai importantă decât orice alt sistem care funcționează în societate. Fără libertatea presei, oamenii aflați la putere, oameni corupți, pot scăpa neatinși cu lucrurile care fac rău publicului. Avem justiția și justiția ar trebui să fie atentă, avem instituții legislative și toate astea, însă oamenii care lucrează în aceste domenii au propria agendă și sunt deseori manipulați de alte persoane aflate la putere.

R.: Ce crezi despre jurnaliștii care pleacă din presă și aleg un job în politică? În România avem astfel de exemple.
J.B.: Cunosc mulți jurnaliști foarte buni care lucrează acum pentru Guvern. E în regulă, atât timp cât nu mai pretind că sunt jurnaliști și fac propagandă pentru politicieni. Dacă se duc să lucreze pentru un politician pentru că așa își doresc, e ok, e dreptul lor, pot face asta. Dar să nu pretindă că mai sunt jurnaliști. Am lucrat cu un reporter acum ceva timp, care a plecat din presă și s-a dus să lucreze pentru primar. S-a întors apoi la ziar. Ei bine, înțelegerea a fost să spunem publicului că a lucrat pentru primar, ca să știe că reporterul respectiv nu va mai acoperi domeniul primăriei. A avut legături cu primăria, deci nu mai putea să spună că ceea ce scrie nu va fi influențat de asta. Așa că i-am repartizat un alt domeniu.

R.: Este ceva ce ți-ai fi dorit să faci ca jurnalist, dar nu ai avut posibilitatea de a face?
J.B.: Mereu vor exista povești pe care ai fi vrut să le scrii, dar nu ai putut. Am lucrat foarte mult în străinătate, dar când eram mai tânără mi-am dorit foarte tare să fiu corespondent. Voiam să locuiesc doi sau patru ani peste Ocean, să fiu undeva mai mult timp. Mi-ar fi plăcut mult să fac asta. Nu știu unde. Și mi-am dorit și să fiu pe front, să relatez despre război.

R.: Care este sfatul tău pentru un tânăr jurnalist la începutul carierei?
J.B.: Scrie orice poveste pe care ai ocazia să o scrii, pentru că fiecare poveste te învață ceva despre următoarea. Deci chiar dacă subiectul la care lucrezi nu ți se pare prea interesant, fă-l oricum. E ca orice altceva. Dacă ești cântăreț, trebuie să cânți mereu și mereu, pentru a deveni mai bun. Așa e și în jurnalism. Un al doilea sfat pe care l-aș da tinerilor jurnaliști este să-și dorească să fie un pic zgomotoși, să-și dorească să descopere lucruri și să pună întrebări chiar dacă li se pare ciudat.

Ca jurnalist, ar trebui să-ți pese mai mult de descoperirea unor informații decât că te vei simți rușinat. Dacă pui o întrebare – și am pus mai multe întrebări stupide în viața mea decât aș putea număra – și sună prostesc, treci mai departe și o pui pe următoarea. Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla este să te privească cineva ciudat și te vei simți rușinat pentru zece secunde. Cui îi pasă? Nu mori de la asta.

Foto principală: Decât o Revistă

Urmărește-ne pe Google News