„Probele confirmă vinovăția lui Ovsiannikova. Nu există niciun motiv să ne îndoim de autenticitatea lor”, a declarat judecătorul la finalul unei scurte audieri în care jurnalista a descris procedura ca fiind „absurdă”.
Potrivit publicației Novaia Gazeta Europe, care preia agenția rusă de știri RIA Novosti, fosta editoare a postului TV „Canal 1′ a fost judecată de tribunalul districtual Meshchansky din Moscova, care a amendat-o pe aceasta cu 50.000 de ruble (aproximativ 820 de dolari). Instanța a condamnat-o în baza articolului privind „discreditarea” armatei pentru că a vorbit în apropierea Tribunalului Basmanny în timpul arestării activistului rus de opoziție Ilia Iașin.
„Nu înțeleg de ce ne-am adunat cu toții aici și ne pierdem timpul. Tot ceea ce se întâmplă acum aici este o adevărată absurditate. Eu doar mi-am exprimat poziția mea împotriva războiului. Mi-ați smuls fraza dintr-un interviu în apărarea lui Ilia Iașin, în care am spus că războiul este cea mai teribilă crimă a secolului XXI. Aveți îndoieli în legătură cu acest lucru? (…) Eu cred că acest proces este complet fabricat. Este organizat pentru a mă intimida pe mine și pe toți oamenii din Rusia care se opun războiului”, a comentat Marina Ovsiannikova procesul pe pagina sa de Facebook.
Procedura împotriva Marinei Ovsiannikova, privind „discreditarea” armatei ruse, a fost deschisă duminică, 17 iulie. În acea zi, ea a fost reținută de poliție în timp ce-și plimba câinii și dusă la secția de poliție Krasnoselsky din Moscova.
La rândul său, Iașin este acuzat în baza unui articol penal privind răspândirea de informații „false” despre armata rusă și se află acum într-un centru de detenție preventivă.
În luna martie, Marina Ovsiannikova, în jurnalul de știri de la „Canal 1′, a afișat un banner cu un mesaj împotriva războiului din Ucraina în spatele prezentatoarei Ekaterina Andreeva. După această acțiune, ea a renunțat la colaborarea cu canalul rus de televiziune și a părăsit țara. Publicația germană Die Welt a angajat-o pe Ovsiannikova pe un post de corespondent în aprilie. Ea a revenit în Rusia la începutul acestei luni, scriind pe Facebook că a fost nevoită să se întoarcă pentru a-și apăra drepturile de mamă în instanță împotriva fostului ei soț, care cere custodia copiilor.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina