-Te-ai gândit să vii în România? Ai văzut că mulți români s-au întors în țară deja.
-Nu ascund că în primele zile întrebarea s-a născut automat, dar la fel de automat a venit și răspunsul. Plecatul ar fi fost un nonsens, încrederea în sistemul sanitar de aici e maximă și sunt evidente eforturile imense care se fac pentru a se putea ține problema sub control.

Totodată, ar fi fost și o dovadă de iresponsabilitate, de egoism și de nesimțire și oricum pericolul nu ar fi fost cu mult mai mic, ba poate riscul ar fi fost chiar mai mare. Or să iei virusul în drum, ori să fii deja contagiat şi în România să ajungi să îi infectezi pe toți apropiații sau, în cel mai bun caz, în carantină.

Ori respectăm regulile și ne salvăm împreună, ori deloc, nu se poate fenta un virus, te ajunge din urmă, am aflat asta de la Camus încoace.

Mihaela Găneț:

Autoritățile și-au bazat comunicarea pe rațiune, dar și pe filonul emoțional

A fost nevoie de o comunicare concertată guvern-autorități locale-autorități și personal sanitar-mass media-vedete, ca să înțeleagă că singura soluție este să rămână închiși în casă, dar și ca se evite atât alarmismul, cât și minimalizarea crizei.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Comunicarea a urmate două filoane:

  1. Unul al rațiunii, s-a explicat mult.
  2. Altul emoțional, pentru a activa un nivel sănătos de teamă, care să facă oamenii să nu iasă.
  3. Rezultatul a fost că treptat a început să se recepţioneze mesajul, s-a comunicat că nu vor fi probleme cu aprovizionarea cu alimente și medicamente și încrederea a funcționat, fapt destul de rar pentru italieni, neîncrezători în autorităţi prin natura lor.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Observatornews.ro
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI