Autoritățile ruse au desemnat rețeaua de activiști a lui Navalnîi – inclusiv Fundația Anticorupție (FBK), care a fost între timp desființată – ca fiind organizație „extremistă” în 2021, angajații, voluntarii și susținătorii acesteia ajungând în pericol de a fi urmăriți penal.

Favorskaia, care lucrează pentru radiodifuzorul independent Sotavision, este acuzată de „colectarea de materiale, pregătirea și editarea de videoclipuri pentru FBK”, a precizat serviciul de presă al tribunalului.

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmiș, a negat că Favorskaia ar fi publicat „ceva” pentru FBK.

„Chiar dacă lăsăm deoparte acuzațiile false, esența rămâne aceea că o jurnalistă este acuzată că este jurnalistă”, a scris Iarmiș, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

Tribunalul districtual Basmanny din Moscova a decis vineri să o plaseze pe Favorskaia în arest preventiv până pe data de 28 mai, în așteptarea procesului.

Dacă va fi găsită vinovată de participare la o organizație „extremistă”, ea riscă până la șase ani de închisoare.

Noul guvern va avea un premier de la PSD. Coaliția urmează să stabilească împărțirea ministerelor și „să trateze cu seriozitate” cererile USR
Recomandări
Noul guvern va avea un premier de la PSD. Coaliția urmează să stabilească împărțirea ministerelor și „să trateze cu seriozitate” cererile USR

Într-o înregistrare video publicată de serviciul de presă al tribunalului, Favorskaia poate fi văzută ridicând mâinile în semn de îndoială în timp ce judecătorul citea decizia lui.

„Sunt judecată pentru un articol despre modul în care FSIN (Serviciul Federal de Penitenciare al Rusiei, n.r.) l-a torturat pe Navalnîi”, a fost auzită Favorskaia spunându-le reporterilor în timp ce era escortată afară din sala de judecată, potrivit site-ului independent de știri Mediazona.

Fotojurnalista a relatat subiectul audierilor lui Navalnîi și a filmat ultima înregistrare video cunoscută în care apare opozantul Kremlinului înainte de moartea acestuia în colonia penitenciară din Arctica, la 16 februarie.

Judecătorul a acceptat cererea anchetatorilor de a ține audierea cu ușile închise din cauza unor mandate de arestare în curs de executare pentru alți membri ai „comunității extremiste” a lui Navalnîi, menționează Mediazona.

Cheltuieli de miliarde în anul electoral 2024. Cât ne mai costă scrutinul prezidențial repetat
Recomandări
Cheltuieli de miliarde în anul electoral 2024. Cât ne mai costă scrutinul prezidențial repetat

„Sunt complet împotriva unui proces cu ușile închise. Presa trebuie neapărat să știe ce se întâmplă aici”, a declarat Favorskaia.

Joi, un tribunal din republica Bașkortostan a plasat-o pe reportera Olga Komleva, de la publicația RusNews, în arest preventiv până la 27 mai, sub acuzații similare de „extremism”.

Presa rusă a relatat că Olga Komleva a fost anterior voluntară la biroul de campanie al lui Navalnîi din orașul Ufa.

Foto: Profimedia Images

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Aura1   •   30.03.2024, 08:24

Aceasta este democrația din Rusia lui Putin....sunt cu o gândire negativă, învechită...

Mihaita_._   •   30.03.2024, 07:13

La asemenea stiri despre cat de limitata este libertatea in Rusia, astia care sustineti ca Putin e smecher,ca Rusia e un model de urmat, cand dati Like la postarile cu actiunile rusilor atat la ei in tara cat si in Ucraina, calatoreste mai intai in Rusia si incearaca să-ți exprimi parerea pe un subiect incomod pentru Putin, ca drepturile omului,ca tu aici in România poti sa publici sa sa comentezi ce vrei, incerca si la Rusi! Te asigur ca pachetel in arest nu ajung din România in Rusia!

Realist2023   •   29.03.2024, 19:49

Acum urmeaza sa-i aresteze personalul magazinului de unde a cumparat camera video !!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI