La capătul unei epopei judiciare, Hamedi și Mohammadi trebuie să execute o pedeapsa de câte 5 ani de închisoare pronunțată împotriva lor, a anunțat, duminică, 13 octombrie, regimul de la Teheran.

„Cazul lor a fost trimis autorităților relevante pentru punerea în aplicare a verdictului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Justiției, Asghar Jahangir, într-o conferință de presă.

Cele două jurnaliste au fost au fost condamnate la 5 ani pentru „punerea în pericol a securităţii naţionale” şi la un an pentru „desfășrare de propagandă împotriva sistemului”. Ele vor executa pedeapsa maximă, de 5 ani.

Niloofar Hamedi, de la ziarul reformist Shargh, și Elahe Mohammadi, de la Hammihan, fuseseră de condamnate, în primă instanță, în octombrie 2023, la 7, respectiv 6 ani de închisoare, după ce au fost acuzate „colaborare cu guvernul străin ostil”, cu referire la Statele Unite. Cu toate acestea, în august 2023, Curtea Provincială de Apel Teheran le-a achitat.

Ele au fost arestate în septembrie 2022, după ce Hamedi a publicat o fotografie cu Mahsa Amini în spital , când aceasta era în comă și intubată, iar Mohammadi a acoperit înmormântarea tinerei în orașul Saqqez, din Kurdistan, unde au început amplul protest „Femeie, viață, libertate”.

Aproape 100 de jurnalişti şi fotografi au fost reţinuţi pentru că şi-au făcut meseria în timpul protestelor din Iran, potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor. 80 au fost eliberaţi pe cauţiune, aşa cum se întâmplase cu Hamedi şi Mohammadi în ianuarie, după 17 luni în arest preventiv.

În septembrie 2022, moartea tinerei kurde Mahsa Amin, 22 de ani, i în custodia așa-numitei poliții a moravurilor, după ce a fost reținută din cauză că purta hijabul obligatoriu în mod necorespunzător, a stârnit proteste la nivel național față de regimul de la Teheran.

Primele proteste au avut loc după înmormântarea lui Amini, iar revoltele s-au răspândit rapid în întreaga ţară, cu revendicări care mergeau de la mai multe libertăţi până la răsturnarea statului.

Urmărește-ne pe Google News