De la Bazna și la Polovragi, la Rășinari și Botiza, jurnaliștii spanioli de la El Pais au fost impresionați de frumsețea peisajului, de arhitectura și de tradițiile din țara noastră.

1. Bazna – despre această regiune din Transilvania, jurnaliștii spanioli remarcă influența germană, centrele termale, bisericile datând din secolul al XIV-lea și parcul cu un monument care îi comemorează pe soldații români care au murit în cel de-Al Doilea Război Mondial.

2. Polovragi – „Peștera și mănăstirea Polovragi sunt principalele atracții turistice ale acestui sat din Gorj, al cărei nume provine de la Polovraga, o plantă din Carpați, folosită de daci ca tratament în vremurile de altădată”, scriu ziariștii iberici.

3. Cârlibaba – comuna din Suceava este apreciată pentru frumusețea naturală a locului. „O autentică incursiune în România rurală”.


4. Șirnea – jurnaliștii menționează că zona din Brașov este o adevărată atracție turistică pentru apele sale pure și pentru frumusețea tradițiilor, menționând petrecerile de Sânziene, din perioada 23-24 iunie.

5. Rășinari – „este una dintre cele mai vechi așezări din Sibiu, care își datorează numele rășinii pe care localnicii o adunau și o fierbeau pentru a o vinde producătorilor de vopseluri”. Este menționat și faptul că în zonă au crescut poetul Octavian Goga și scriitorul Emil Cioran.


6. Botiza – despre satul din Maramureș, jurnaliștii iberici scot în evidență că este recunoscut pentru țesăturile din lână lucrate manual, dar și pentru casele aparte, cu porți înalte din lemn și foarte frumos sculptate.

7. Breb – „Lemnul este principala caracteristică a acestui sat din regiunea Maramureș”. este scos în evidență faptul că totul în zonă este construit din lemn, de la biserică la casele localnicilor.

8. Ciocănești – „Localnicii din Ciocănești, Bucovina, păstrează tradiția de a-și decora fațadele caselor cu desene tradiționale, așa cum au învățat de la strămoșii lor. Aceleași motive tradiționale apar și pe costumele tradiționale, dar și pe ouăle pictate”.

9. Biertan – „Biserica din Biertan, constrută între anii 1490 și 1516 în stil gotic, este unul dintre templele ridicate de sașii din Transilvania care au declarate patrimoniu al UNESCO. Este unul dintre cele mai populare locuri din Transilvania”.

10. Viscri – „În anul 2006, Prințul Charles al Marii Britanii a cumpărat aici o casă care datează din secolul al XVIII-lea, pentru a ajuta la păstrarea tradițiilor și pentru a îndemna către un turim sustenabil”.

11. Târgu Neamț – „Este singura localitate prezentată aici care arestatutul de oraș. Este a treia localitate din Neamț ca număr de locuitori – peste 18.000). Principalele atracții turistice sunt castelul Neamț, construit în secolul al XVI-lea, casa memorială a poetei Veronica Micle și satul Humulești, unde s-a născut scriitorul român Ion Creangă”.

12. Rimetea – Este singura localitate din România care a primit Premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru Prezervarea Patrimoniului Cultural Material (în anul 1999, după reabilitarea a 138 de reședințe maghiare tradiționale)”.

13. Jurilovca – „Este un încântător sat de pescari din Delta Dunării, fondat în secolul al XIX-lea… Spectacolului naturii i se alătură încărcătura istorică, cu ruinele cetății Argamum”.

14. Pleșa – „Viață simplă, peisaje de munte superbe, liniște. Așa este acest sat din apropiere de Gura Humorului, din Bucovina. Este locul potrivit dacă vrei să înveți despre cultură, gastronomie și tradiții ale polonezilor care au fondat așezarea în urmă cu sute de ani.

15. Săpânța – „Cimitirul Vesel de la Săpânța, Maramureș, își datorează numele mormintelor colorate, cu picturi naive și epitafe originale și pline de umor. Este ca un muzeu în aer liber și o adevărată atracție turistică”.

Fotografii: Facebook

Fotografie principală: 123rf


Citește și: VIDEO/ Fiul lui Liviu Dragnea, huiduit la ieșirea de la stadion. Valentin Dragnea a plecat escortat de o dubă a Poliției

 
 

Urmărește-ne pe Google News