UPDATE ora 20.00 Potrivit listei de vot, deputaţii PNL şi USR s-au abţinut, la votul pentru eliminarea impozitului pe venit pentru jurnalişti. Doi liberali, însă, au votat împotriva proiectului PSD: Dan Vîlceanu şi Gheorghe Daniel.

Guvernul condus de Viorica Dăncilă dăduse un aviz negativ pe proiectul de lege, motivând, la acel moment, în 2019, că afectează ţinta de deficit bugetar.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 174 de voturi”pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi 91 de abţineri şi merge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege depus la Camera Deputaţilor care îl are ca iniţiator pe social-democratul Valeriu Steriu, introduce, la capitolul vizând impozitul pe venit, un nou punct, prin care sunt scutite de la plata impozitului pe venit „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art.76 alin (1) – (3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

Proiectul introduce şi o definiţie a jurnalismului: „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi în a unui contract de drepturi de autor”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News