Cei care au semnat scrisoarea spun că sunt îngrijorați de modul disprețuitor în care conducerea tratează televiziunea publică și pe cei care pun în practică principiile ei, adăugând că nu sunt ”hateri de profesie”, așa cum i-a numit Doina Gradea pe jurnaliști, ci încearcă să își facă meseria și să își respecte publicul.
”Noi, jurnaliştii Direcţiei Știri a TVR, suntem consternaţi şi indignaţi de limbajul folosit de preşedintele-director general Doina Gradea la adresa unui reporter şi a redacţiei în general. Îi solicităm doamnei PDG să îi ceară scuze colegei noastre, un jurnalist onest şi profesionist, care a acţionat în interesul public. În acelaşi timp, ne declarăm îngrijoraţi de dispreţul pe care doamna Doina Gradea şi domnul Eduard Dârvariu îl arată faţă de principiile şi misiunea televiziunii publice şi faţă de cei care încearcă să le respecte şi să le pună în practică, într-un peisaj mediatic tot mai dificil şi lipsit de reguli. O asigurăm pe doamna Doina Gradea că nu suntem hateri de profesie, încercăm doar să ne facem meseia şi să ne respectăm publicul, deşi de cele mai multe ori nu este deloc uşor”, au scris jurnaliștii Televiziunii Române.
Jurnalista jignită de Doina Gradea: „Sunt doar un om. Mai frumos în interior decât la exterior”
Jurnalista jignită de Doina Gradea este Emanuela Schweninger. Aceasta a reacționat pe rețeaua de socializare Facebook, unde a distribuit și mesajul transmis de colegii ei.
„Sunt doar un om. Mai frumos în interior decât la exterior. Un om care iubește enorm ce face. Care are privilegiul să spună mai departe poveștile altora. Să fie vocea bolnavilor care sunt nevoiți să treacă prin situații greu de imaginat. Semnatara unor știri care uneori au produs schimbarea. Le mulțumesc mult colegilor mei pentru că sunt alături de mine. Și vouă, celor care mi-ați trimis mesaje”, a scris ea.
Iohannis, atac la PSD, pe tema legilor justiției: ”În forma care se prezintă acum, nu corespund nici exigențelor unui stat de drept și nici așteptărilor românilor”
FOTO: FACEBOOK
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro