Dosarul reporterului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal a fost finalizat, iar cazul său va fi judect de Tribunalul Regional Sverdlovsky, aflat la aproximativ 1.400 de kilometri est de Moscova, potrivit Procuraturii Generale a Rusiei.

Evan Gershkovich este acuzat că a „adunat informații secrete” la ordinul CIA despre Uralvagonzavod, cel mai important producător de vehicule blindate din Rusia, a precizat Parchetul General într-un comunicat.

Oficialii ruşi nu au furnizat nicio dovadă care să susțină acuzațiile. De asemenea, nu este menţionată data la care va începe procesul.

Administrația Biden a încercat să negocieze eliberarea sa, dar ministerul rus de Externe a declarat că va lua în considerare un schimb de prizonieri numai după un verdict în procesul său.

Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în Rusia în martie 2023, în orașul Ekaterinburg din Urali, sub acuzația de spionaj, care se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare. Atât el, cât și publicația The Wall Street Journal și guvernul SUA neagă acuzațiile. Gershkovich este primul jurnalist american arestat în Rusia pentru acuzații de spionaj după Războiul Rece.

Uralvagonzavod, fabrică de stat de tancuri, situată la aproximativ 100 de kilometri nord de Ekaterinburg, a devenit cunoscută în 2011-2012 ca fiind o bază de sprijin pentru președintele Vladimir Putin.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Întrebat săptămâna trecută de The Associated Press despre Gershkovich, Putin a declarat că SUA „iau măsuri energice” pentru a asigura eliberarea sa. El a declarat pentru agențiile internaționale de presă din Sankt Petersburg că orice astfel de eliberări „nu sunt decise prin intermediul presei”, ci printr-o „abordare discretă, calmă și profesionistă”.

„Și cu siguranță ar trebui să fie decise doar pe baza reciprocității”, a adăugat liderul de la Kremlin, făcând aluzie la un potențial schimb de prizonieri.

De la arestarea sa, jurnalistul american a fost deținut la închisoarea Lefortovo din Moscova, o închisoare cunoscută din epoca țaristă, folosită în timpul epurărilor lui Stalin, când execuțiile se desfășurau în subsolul acesteia.

Ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, care l-a vizitat în mod regulat pe Gershkovich în închisoare și a participat la audierile sale în instanță, a calificat acuzațiile împotriva sa drept „ficțiune” și a declarat că Rusia „folosește cetățeni americani ca pioni pentru a atinge scopuri politice”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Anaximene   •   13.06.2024, 19:42

Aberații rusești. Astia numai la escrocherii si talharii geopolitice se pricep.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Parcul spectaculos din București care a fost construit pe locul unei gropi de gunoi uriașe. I se mai spunea “Valea plângerii”, iar în ea existau și cocioabe pline de oameni, deși mirosul era insuportabil
FANATIK.RO

Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cum scapi de ploșnițe: aceasta e cea mai bună soluție, conține un ingredient ieftin pe care toți românii îl au în bucătărie
FANATIK.RO
Cum scapi de ploșnițe: aceasta e cea mai bună soluție, conține un ingredient ieftin pe care toți românii îl au în bucătărie
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI