Grant Wahl, „s-a prăbușit” în zona dedicată presei, a declarat un martor pentru CNN. Circumstanțele în care a murit nu sunt clare.

Într-un episod al podcastului Futbol with Grant Wahl, publicat pe 6 decembrie, cu câteva zile înainte de moartea sa, acesta se plânsese că nu se simte bine. Jurnalistul a acuzat dureri în piept, presiune şi a cerut ajutor la clinica medicală de la centrul media al Cupei Mondiale, crezând că are bronșită.

Acesta a spus că s-a simţit mai bine după ce i s-a dat sirop pentru tuse și ibuprofen.

„Întreaga familie a fotbalului din SUA are inima frântă la aflarea veștii că l-am pierdut pe Grant Wahl”, a anunțat Federaţia americană de fotbal, într-un comunicat pe contul său oficial de Twitter. „Grant a făcut din fotbal munca vieții sale și suntem devastați că el și scrierile sale geniale nu vor mai fi alături de noi”.

Grant Wahl şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Sports Illustrated. De asemenea, Wahl a lucrat și cu alte instituții media, inclusiv Fox Sports.

Incidentul medical din timpul meciului Argentina-Olanda a fost remarcat în direct și de comentatorul TVR al partidei, Emil Hossu-Longin.

Fratele jurnalistului: „Cred că a fost ucis”

„Eu sunt Eric Walh, sunt fratele lui Grant. Sunt gay. Eu sunt motivul pentru care purta acel tricoul la Camponatul Mondial. Fratele meu era sănătos. Mi-a spus că primit amenințări cu moartea. Nu pot să cred că a murit. Cred că a fost ucis! Vă rog să mă ajutați.

A leșinat în timpul meciului, pe stadion. A primit primul ajutor, a fost dus cu o mașină la spital, iar acolo a murit, potrivit soției sale”, a fost declarația fratelui lui Grant, potrivit New York Post, citată de GSP.

Grant povestise cum pe 21 noiembrie, înainte de SUA – Țara Galilor a fost reținut de forțele de ordine timp de 25 de minute din cauza unui tricou în culorile steagului LGBTQ. Ulterior, a fost eliberat, iar FIFA i-a prezentat scuzele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News