UPDATE – Casa Albă a publicat lista cu numele celor 24 de persoane eliberate în cadrul acestui schimb de deținuți. Jurnalistul Evan Gershkovich, fostul pușcaș marin Paul Whelan, jurnalista Alsu Kurmașeva şi disidentul Vladimir Kara-Murza au fost predați SUA. Familiile acestora au fost primite la Casa Albă de președintele Joe Biden.

Doisprezece cetăţeni germani şi deţinuţi politici ruşi au fost predați Germaniei, în timp ce șase spioni, un hacker și un presupus antreprenor se întorc în Rusia.

Mai multe detalii aici: Lista persoanelor eliberate în cadrul celui mai mare schimb de deţinuţi între Occident și Rusia de la destrămarea Uniunii Sovietice

  • Știrea inițială

Cei doi cetățeni americani – Gershkovich și Whelan – , încarceraţi în Rusia pe baza unor acuzaţii de spionaj pe care atât ei, cât şi SUA le-au negat vehement, sunt în drum spre destinaţii din afara Rusiei, relatează Bloomberg, potrivit news.ro.

Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară are toate șansele să rămână doar un accident casnic pe fondul consumului de alcool. Soțul artistei a refuzat să fie audiat din nou
Recomandări
Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară are toate șansele să rămână doar un accident casnic pe fondul consumului de alcool. Soțul artistei a refuzat să fie audiat din nou

Un schimb istoric

În cadrul acordului de schimb, SUA şi aliaţii lor vor returna Rusiei deţinuţi ruşi închişi în străinătate, au declarat sursele Bloomberg.

„Evan este liber!”, a scris pe rețeaua de socializare X Sarah Ashton-Cirillo, o fostă jurnalistă americancă devenită între timp sergent în armata ucraineană. „Evan este într-un avion către SUA”, a adăugat ea.

Canalul de Telegram Mash, citat de The Moscow Times, relatează că Evan Gershkovich și Paul Whelan au fost predați în prima etapă a unui schimb major de deținuți. Predarea lor a avut loc în regiunea rusă Kaliningrad, o enclavă situată între Marea Baltică, Polonia și Lituania, în schimbul lui Artiom Dulțev și Anna Dulțeva, condamnați la un an și jumătate de închisoare pentru spionaj în Slovenia. Între timp, președinția turcă a anunțat că schimbul a avut loc la Ankara.

Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în luna martie a anului trecut în timp ce realiza un reportaj în oraşul Ekaterinburg. Acuzat de spionaj, jurnalistul a fost condamnat recent la 16 ani de închisoare la capătul unui proces secret care a decurs neobișnuit de rapid, după care a dispărut din închisoarea unde fusese încarcerat.

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
Recomandări
Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor

În ceea ce-l priveşte pe fostul puşcaş marin Paul Whelan, el a fost reţinut în 2018 şi a fost condamnat la 16 ani de închisoare în 2020 tot pentru acuzația clasică de spionaj. El era cel mai „vechi” deţinut american din Rusia. Washingtonul a vrut să obţină eliberarea lui în 2022, când autorităţile americane l-au predat pe traficantul de arme Viktor But în schimbul baschetbalistei Brittney Griner, care a stat închisă nouă luni în Rusia sub acuzația de trafic de droguri. Moscova nu a fost însă de acord să îl includă şi pe Whelan în acest schimb de deținuți.

Posibila listă acceptată de Rusia

The Moscow Times scrie că între 20 și 30 de deținuți politici ruși și străini ar urma să fie incluși în acest schimb de priozonieri pe axa Washington – Berlin – Moscova.

BBC scrie că trei cetăţeni americani încarceraţi în Rusia este de aşteptat să fie eliberaţi joi în cadrul acestui acord de schimb. În afară de Gershkovich şi Paul Whelan, ar fi vorba şi de jurnalista ruso-americană Alsu Kurmașeva de la Radio Europa Liberă.

Potrivit BBC, care citează un oficial american de rang înalt, schimbul va implica 24 de prizonieri deţinuţi în Rusia, SUA, Germania şi alte trei ţări occidentale. Cel puţin opt cetăţeni ruşi se vor întoarce în Rusia, în principal suspecți de legături cu serviciile secrete ale Kremlinului.

Revoltă pentru pâine în România comunistă. Cum a fost reprimat cu focuri de armă protestul minerilor din Motru, în octombrie 1981
Recomandări
Revoltă pentru pâine în România comunistă. Cum a fost reprimat cu focuri de armă protestul minerilor din Motru, în octombrie 1981

CNN citează, la rândul său, un oficial american de rang înalt care spune că va fi vorba despre cel mai mare schimb de deţinuţi dintre SUA şi Rusia de la sfârşitul Războiului Rece. Părţile au convenit asupra unui transfer şi se aşteaptă ca prizonierii să fie predaţi SUA.   

În afară de Gershkovich și Whelan, printre deținuții politici incluși cel mai probabil în noul schimbul de prizonieri se află disidentul Vladimir Kara-Murza, activistul pentru drepturile omului Oleg Orlov, opozantul Ilia Iașin, fostele angajate ale Fundației Anticorupție Ksenia Fadeieva şi Lilia Ceanîşeva, artista Aleksandra Skocilenko, cetățeanul germano-rus Kevin Lik, dar și Danila Krinari, un bărbat condamnat pentru cooperare secretă cu guverne străine. Cu toții au dispărut din închisorile în care se aflau încarcerați din motive considerate politice.

Cine ar putea fi rușii predați Kremlinului

Pe de altă parte, liderul belarus Aleksandr Lukaşenko l-a grațiat marți pe cetățeanul german Rico Krieger, condamnat la moarte pentru acuzații de „terorism” şi „mercenariat”, ceea ce a alimentat și mai mult speculațiile cu privire la un schimb de deținuți. Krieger ar face și el parte din schimbul de prizonieri.

Kremlinul își dorește de mai mult timp eliberarea spionului său Vadim Krasikov, condamnat la închisoare pe viaţă în Germania pentru asasinarea într-un parc din Berlin a unui fost comandant ceceno-georgian.

Printre alţi ruşi vizaţi în acest schimb s-ar afla informaticianul Aleksandr Vinnik, acuzat că ar fi condus o platformă de schimb de criptomonede care ar fi spălat miliarde de dolari proveniţi din infracţiuni, antreprenorul Vladislav Kliușin, condamnat în SUA pentru fraudă, precum şi Vadim Konoşenok, care a intermediat furnizarea de semiconductori şi muniţii fabricate în SUA către Rusia.

RIA Novosti relatează că patru ruşi încarceraţi în SUA au dispărut dintr-o bază de date a deţinuţilor gestionată de Biroul Federal al Penitenciarelor. Este vorba despre Aleksandr Vinnik, Vadim Konoşcenko, Vladislav Kliuşin și Maksim Marcenko, condamnat pentru achiziții ilegale de echipamente americane pentru a fi livrate Rusiei.

Acesta este al treilea schimb de deţinuţi între Rusia şi SUA de la lansarea invaziei la scară largă din Ucraina, la 24 februarie 2022. În afară Griner, eliberată în decembrie 2022, SUA l-au scos de după gratii și pe fostul pușcaș marin Trevor Reed, arestat în Rusia în 2019 și condamnat la nouă ani de închisoare pentru că ar fi pus în pericol „viaţa şi sănătatea” unor polițiști ruși în timpul unei altercații.

Turcia spune că a coordonat „cea mai importantă operațiune” de schimb de deținuți

Turcia a coordonat un schimb de 26 de deţinuţi între Rusia şi mai multe ţări occidentale, printre ei numărându-se şi jurnalistul american Evan Gershkovich, a anunţat joi preşedinţia turcă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„MIT (serviciul turc de informaţii – n..) a desfăşurat la Ankara cea mai importantă operaţiune de schimb de deţinuţi din ultima vreme, care a implicat 26 de persoane din închisori din şapte ţări diferite (SUA, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia şi Belarus)”, a comunicat președinția turcă.

„Zece deţinuţi, inclusiv doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în SUA”, precizează sursa citată.

Cei 26 de deţinuţi care au făcut obiectul acestui schimb au fost transportaţi în Turcia cu şapte avioane, dintre care două din SUA, câte unul din Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia şi Rusia, a adăugat președinția turcă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rapperul american Fatman Scoop a murit la vârsta de 53 de ani, după ce s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert
Știrileprotv.ro
Rapperul american Fatman Scoop a murit la vârsta de 53 de ani, după ce s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milioanar. Cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami!
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milioanar. Cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami!
Singura gară din România care se termina direct într-un palat. Are un tunel secret prin care se băgau metrourile în subteran
FANATIK.RO
Singura gară din România care se termina direct într-un palat. Are un tunel secret prin care se băgau metrourile în subteran
Soția noului supertransfer al lui Liverpool se mută în Anglia pentru a-i fi alături: „Un nou capitol pentru noi”
GSP.RO
Soția noului supertransfer al lui Liverpool se mută în Anglia pentru a-i fi alături: „Un nou capitol pentru noi”
Când se poate săvârși, de fapt, Taina Sfântului Maslu. Este slujba care îi ajută pe toți oamenii bolnavi
FANATIK.RO
Când se poate săvârși, de fapt, Taina Sfântului Maslu. Este slujba care îi ajută pe toți oamenii bolnavi
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Unica.ro
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Plaja din Vama Veche, efectiv ruptă în două de furtuna devastatoare. De la ce a pornit dezastrul care a schimbat relieful zonei
Observatornews.ro
Plaja din Vama Veche, efectiv ruptă în două de furtuna devastatoare. De la ce a pornit dezastrul care a schimbat relieful zonei
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei
HOROSCOP
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI