Daniel Dragomir, condamnat în România pentru fals în înscrisuri şi spălare de bani, a fost dat în judecată după ce a scris despre ziaristul G4media.ro că este „agentul Alex Costache de la TVR (plătit de două ori din bani publici, și de la TVR și de la SRI)”.
Fostul ofițer SRI a făcut aceste afirmații în public (pe facebook și pe blogul personal, preluate apoi în presă) „fără bază probatorie factuală întemeiată” și „cu rea-credință”, „din răzbunare”, cu scopul „de a-l expune pe reclamant disprețului public” și de a-i afecta reputația „sub aspectele vieții private și socio-profesionale” pentru că jurnalistul a scris despre problemele penale ale fostului ofițer SRI, se arată în motivarea instanței.
Instanța a apreciat că fostul ofițer SRI „nu era jurnalist la data faptelor, ci numai se folosea public de o fostă calitate a lui de lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații”, prin urmare nu i s-ar fi aplicat principiul bunei-credințe apărat de CEDO în cazul jurnaliștilor, „dacă s-ar fi putut reține vreo bună credință a pârâtului (n.r. – Daniel Dragomir)”.
„Decizia nu este defintivă, dar este executorie, putând fi atacată de Daniel Dragomir cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Recursul în civil este o cale extraordinară de atac”, a declarat, pentru G4media.ro, avocata Nicoleta Popescu.
În iunie 2020, Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii și spălare de bani. El a fost dat în urmărire internaţională, după ce a reuşit să plece din ţară cu o zi înainte de condamnare. Dragomir s-a predat autorităților italiene din Bari pe 4 februarie 2021.
În 2016, Daniel Dragomir a fost arestat preventiv în două dosare, „Black Cube” și în cel în care a fost acuzat că ar fi cerut si primit peste 460.000 de euro de la Rami Ghaziri pentru a-i proteja afacerile.
FOTO: Hepta
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!