Se crede acum că jurnalistul a fost ucis în clădirea Consulatului de către 15 membrii ai regimului saudit care au ajuns în oraș în aceeași zi. Luni, poliția și procurorii au inspectat locul crimei mai mult de opt ore.
Acum, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că s-a găsit vopsea proaspătă în încăperea în care Jamal a fost ucis.
Oficialii din Turcia cred că el a fost omorât și dezmembrat în Consulat. O sursă spune că a ascultat înregistrarea audio cu ultimele momente de viață ale jurnalistului și susține că bărbatul a fost măcelărit de viu, într-o execuție care a durat șapte minute.
Un fost consilier al Casei Regale Saudite a spus că Khashoggi devenise un critic emigrant al abuzurilor comise de Familia Regală, astfel că saudiții au vrut ca jurnalistul să „iasă din peisaj”. Lucru care, dacă este adevărat, s-a împlinit doar într-un sens fizic, pentru că imaginea lui Jamal apare acum peste tot.
Mai mult de atât, Daily Mail notează că moartea jurnalistului este doar un exemplu despre cum Casa Regală Saudită își urmărește disidenții pe pământ străin. Din anul 2015, trei prinți exilați care au vorbit împotriva corupției au „dispărut”.
În anul 2016, pe 1 februarie, Prințul Sultan bin Turk s-a îmbarcat într-un avion deținut de Casa Regala Saudită. Trebuia ca aeronava să aterizeze la Cairo, dar a fost dus la Riyjadh. Se crede că el a fost arestat și nimeni nu l-a mai văzut de atunci.
Prințul Turki bin Bandar era un maior în poliția saudită înainte ca o dispută pe o moștenire să-l arunce în închisoare. După ce a fost eliberat, el a zburat la Paris, acolo unde a cerut azil politic și a început să posteze videoclipuri pe YouTube în care critica regimul saudit. În iulie a anului 2015, în timp ce se afla într-o vizită în Maroc, el a fost arestat și dus în Arabia Saudită.
La două luni după dispariția lui Turki, prințul Saud bin Saif a dispărut. El a criticat în mod vehement oficialii saudiți, spunând că sunt corupți și cerând îndepărtarea regelui saudit și prințului Muhammad bin Nayef.
Potrivit unor prieteni, prințul a primit o oferă de la un om de afaceri de origine rusă și a plecat cu un avion privat de la Milano, la Roma. Avionul l-a dus la Riyadh, acolo unde a fost închis.