În reportaj, Barbu a relatat și un moment în care femeile localnice ruse din Kursk i-au spus unui soldat ucrainean că Zelenski e doar un păpușar.

Canalul de Telegram „Dva maiora”, care se autointitulează ca fiind al „militarilor adevărați” și are peste 1,1 milioane de urmăritori, a reacționat vehement, acuzându-l pe jurnalist că a trecut ilegal frontiera de stat a Rusiei.

„Un alt reprezentant al unei țări NАТО a încălcat frontiera de stat a Federației Ruse. Corespondentul site-ului HotNews, Mircea Barbu, a realizat elaborat un reportaj propagandistic privind ocuparea de către Forțele Armate Ucrainene a unei părți din regiunea Kursk”, scrie canalul „Dva maiora”, care spune că jurnalistul a „trecut neautorizat frontiera de stat dintre Rusia și Ucraina”.

În acest context, s-a făcut trimitere la cazul jurnalistul de la Reuters Ryan Evans, omorât pe 25 august în Kramatorsk, Donețk.

„Evident, astfel de reportaje au deja un caracter demonstrativ și sunt menite să aducă prejudicii reputației Rusiei. Dosarele penale nu mai sunt la fel de eficiente ca sistemul de apărare antirachetă Iskander sau FAB-500 de la UMPK. „Jurnaliștii” de la Reuters care s-au rătăcit în regiunea Donețk săptămâna trecută au apreciat deja efectul inevitabilității pedepsei. De fapt, aceștia nu sunt jurnaliști. Sunt mercenari informaționali”, scrie pe canalul asociat propagandei ruse.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

FAB-500 este o bombă cu încărcătură explozivă de mare putere. „FAB” înseamnă „Fabrichnaya Aviatsionnaya Bomba” și 500 indică greutatea bombei în kilograme. Iar UMPK este un kit de ghidare care se atașează la bombe aeriene neghidate și care îmbunătățește precizia bombelor.

Ce spune Barbu

Jurnalistul a transmis că „nu este nici prima și probabil nici ultima dată” când pățește așa ceva și că este îngrijorat, dar speră „că e doar o reacție de frustrare, venită din partea unor trolli pro-ruși și nu ceva mai serios”.

Jurnalistul Mircea Barbu
Jurnalistul Mircea Barbu

Hotnews a recunoscut că jurnalistul a trecut frontiera fără permisiunea Rusiei, dar a precizat că „s-a întâmplat la fel când jurnaliști ruși, chinezi și din alte țări au urmărit trupele ruse în incursiunea lor pe teritoriul ocupat în sens invers, care conform legilor internaționale aparține Ucrainei”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

pana_ionel2006   •   31.08.2024, 19:32

Asa cum rusii considera teritoriile ocupate ca fiind in Rusia,la fel si teritoriile cucerite de uncraineni in Kursk sunt teritorii care apartin Ucrainei !

PentruPace   •   28.08.2024, 23:25

Propaganda...la fel cum ca rusii lupta cu lopetile, ca n au arme, Putin are cancer, etc. Numai *** cred aaemenea aberatii, lasati o moale cu minciunile.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   29.08.2024, 07:26

    PentruPace   •  28.08.2024, 23:25

    Propaganda...la fel cum ca rusii lupta cu lopetile, ca n au arme, Putin are cancer, etc. Numai *** cred aaemenea aberatii, lasati o moale cu minciunile.

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    Păi rușii n-au cum s-o lase mai moale cu minciunile, propaganda și amenințările, pentru că asta e tot ce au.

mario_san   •   28.08.2024, 21:28

erau localități sub administrarea Ucrainei, e adevărat, administrare militara dar totuși......Ucraineană!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI