Într-un interviu acordat publicaţiei estoniene „Postimees”, Babcenko a explicat că acţiunea sa a fost spontană şi că motivele care l-au condus la acest gest sunt „evidente”.
„Treceam pe lângă Ambasada Rusiei de la cumpărături, iar în pungi aveam ouă. În opinia mea, o astfel de reacţie la agresiunea rusă (din Ucraina, n.r.) este firească”, a declarat veteranul jurnalist de război, dat în căutare de Rusia încă din 2012 sub acuzaţia de incitare la tulburări.
Jurnalistul denunță „zecile de mii” de crime comise de forțele ruse în Ucraina
„Nu înţeleg cum este posibil ca ambasada unui stat terorist să funcţioneze într-o ţară democratică şi liberă precum Estonia şi de ce se menţin relaţii diplomatice cu acest stat terorist”, a mai spus el, denunţând că forţele ruse din Ucraina au ucis „zeci de mii de persoane” în această ţară, inclusiv copii şi bătrâni.
Babcenko a precizat că nu cunoaşte încă valoarea amenzii care i-a fost aplicată şi că incidentul – care a avut loc în noaptea de duminică spre luni – va fi soluţionat în cadrul unui proces care va avea loc pe 29 august.
Reacția Ambasadei Rusiei din Estonia
La rândul său, Ambasada Rusiei la Tallinn a denunţat incidentul ca fiind rezultatul „unei campanii antiruseşti lansate în Estonia” şi a reamintit că autorităţile din ţara baltică sunt obligate să garanteze securitatea misiunii diplomatice în conformitate cu Convenţia de la Viena.
Agenția spaniolă de presă EFE aminteşte că Babcenko este cunoscut, printre altele, pentru că şi-a înscenat propriul asasinat în 2018, în cooperare cu serviciile secrete ucrainene, pentru a demasca presupuşi agenţi ruşi, şi apoi a reapărut pe neaşteptate la o conferinţă de presă despre presupusa sa moarte.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina