Zimin fost găsit mort într-un hotel din Belgrad, unde se afla într-un turneu de promovare a noii sale cărți, Anglomania, al cincilea său volum pe teme culinare. Nu au fost oferite alte detalii despre moartea sa suspectă în Serbia.

Jurnalist și scriitor, Zimin a avut mai multe emisiuni gastronomice în Rusia, inclusiv la canalul de stat NTP. Ultima sa producție a fost anulată brusc, în 2022, pe fondul criticilor sale la adresa invaziei Ucrainei de către Vladimir Putin. 

„Opriți războiul! Retrageți trupele! Chemați soldații noștri acasă!”, a fost unul dintre mesajele disidentului.

Chef-ul a fost forțat să plece în exil și a ajuns la Londra, unde a deschis „Zima”, în cochetul Soho, oferind „bucătărie rusească cu o notă modernă, în inima Londrei”.

Zimin era căsătorit cu designerul Tatiana Dolmatovskaia, care a lucrat anterior la Vogue Rusia și a absolvit Universitatea de Arte din Londra, Au o fiică, pe Varvara, de 17 ani.

Creator și producător al show-ului tv „Gătești cu Aleksei Zimin” și al proiectului „Afisha Food”, el a fost redactor-șef al ediției ruse a GQ.

A deschis cafeneaua și școala de gătit Ragout și cafenelele Dom 12 și a relansat restaurantul Casei Centrale a Scriitorilor.

Era considerat unul dintre părinții actualului curent gastronomic din Rusia și cel mai bun autor de texte despre mâncare în limba rusă. El edita, la Londra, revista gastronomică Zima.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News