ComenteazăCa să înțelegeți cine sunt, trebuie să ne întoarcem în 2003, când eram în burta mamei.
Suntem pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, în fața unui gard maroniu, cu vopseaua scorojită, dincolo de care se află o casă uriașă, un garaj și o rulotă veche. După cauciucurile moi și petele de rugină, rulota pare abandonată. Însă perdeaua curată de la ușă și muzica de la radioul dinăuntru arată contrariul.
Părinții mei trăiesc acolo, într-un spațiu strâmt, unde sunt înghesuite două paturi cu burete și câteva pături pe post de saltele, o măsuță și câteva rafturi de lemn, unele folosite drept șifonier, altele pentru alimente. Gătesc pe o plită electrică, pe care o să cad la cinci luni, pentru că mama o va lăsa aprinsă lângă pat, ca să ne încălzească în nopțile friguroase.
Rulota are un singur geam, înconjurat de crăpături, pe unde iarna intră aer rece, așa că părinții mei le-au astupat cu polistiren.
Mama, Claudia, are 27 de ani și e însărcinată cu mine. Mai are încă un băiat și două fete dintr-o căsnicie cu un alt bărbat. Trăiește cu tata de cinci ani, de când abia se născuse cea mai mică dintre surorile mele vitrege. Părinții mei au crescut-o până când au plecat din casa părinților mamei. Sora și fratele meu au ajuns în grija statului, fiindcă nici mama, nici tatăl lor nu puteau să-i crească. Sora cea mare a rămas cu tatăl ei. Mai târziu, și ceilalți doi au fost dați în grija tatălui.
Nicolae, tatăl meu, are 41 de ani. Muncește în construcții, la negru. Proprietarul rulotei a fost de acord ca el și mama să stea acolo în schimbul muncii lor neplătite. Tata caută mereu de muncă. Nu prea se mai înțelege cu mama, din cauză că ea îl înșală cu alți bărbați, dar își dorește mult un copil. Mama a mai fost gravidă cu tata de două ori înainte să mă nască, dar a făcut avort.
Nu mi-au povestit niciodată cum și când s-au cunoscut. Au trăit împreună 13 ani.
Mama și tata au locuit un timp în casa bunicilor, părinții mamei, de unde au plecat pentru că ei nu erau de acord cu relația lor. Spuneau că mama ar fi trebuit să rămână cu bărbatul cu care avea deja trei copii.
M-am născut în vara anului 2003. Mama a fugit cu mine din spital fără să-mi facă certificat de naștere. Tata mi-a spus mai târziu niște grozăvii despre relația lor: refuzul mamei de a-mi face certificat de naștere ar fi fost o răzbunare pentru problemele sexuale de la ei din cuplu.
Tata era la muncă atunci când m-am născut și spune că n-a aflat decât peste câțiva ani că mama a fugit din spital cu mine înainte să fiu înregistrată în vreun act.
Părinții mei se ceartă des și strigătele durează ore întregi
E anul 2008 și eu am cinci ani. Când mama nu se întâlnește cu alți bărbați și tata nu e la muncă, stăm împreună în curte, la umbra unor copaci cu trunchi subțire, care miros a acru și cărora le spunem „oțetari”. În curte e o piscină plină cu apă, în care înoată doar broaște, pentru că nimeni nu o curăță.
Familia mea spală hainele în lighean, cu mâna. Tot la lighean ne spălăm și noi. WC-ul este la parterul casei cenușii și nenea Mircea, proprietarul, ne lasă să-l folosim. Tata plătește pentru asta. Nenea Mircea e un avocat la care tata lucrează de mult. Le-a promis părinților mei că, după ce termină de construit casa, îi va lua în chirie cu forme legale. Mama și tata nu caută altă locuință, pentru că încă nu știu că nenea Mircea n-o să se țină de cuvânt.
Primii mei ani din viață: certurile părinților, cărți vechi primite de la o femeie din oraș, saci cu jucării primiți de la Irina, singura mea prietenă, lecții distractive de scriere, citire, aritmetică, geografie și istorie primite de la tata, vizite la frații mei din Jimbolia, copiii mamei, care locuiesc cu tatăl lor, un bărbat care de multe ori duhnește a alcool.
La sfârșit de săptămână, tata ascultă Cargo la radio sau la televizorul second-hand pe care tocmai l-a cumpărat și urlă „Dacă ploaia s-ar opri”, iar eu îmi acopăr urechile cu mâinile. În timpul săptămânii, mama ascultă manele și eu mă bâțâi pe muzică, spre amuzamentul ei. Mama mă ia cu ea în oraș și îmi face cunoștință cu bărbați. Îi ignor, pentru că mă sperie străinii.
Când mama mă lasă singură acasă, mă duc la nenea Mircea. Are trei câini maidanezi, care vara umplu curtea de purici. Vara stăm mai mult afară, din cauza căldurii insuportabile din rulotă, iar puricii se urcă pe picioarele noastre și ne umplu de bube.
Părinții mei se ceartă des și strigătele durează ore întregi. Tata o lovește pe mama. Uneori încerc să-i despart.
Am șapte ani când mă gândesc prima oară să mă sinucid
În 2009, când am șase ani, nenea Mircea îi cere tatei chirie, dar tata nu are bani. Trebuie să plecăm de la rulotă. Tata a găsit de lucru la vecini, o familie de romi care ne găzduiește într-o mansardă, la „palat”. În cea mai mare parte a anului, familia e plecată din țară, iar casa goală rămâne închisă. Noi avem acces doar la parter, unde lucrează tata, și în mansardă, unde avem un pat și o mică bucătărie. WC-ul e în curte.
Mansarda e încăpătoare, nici nu se compară cu înghesuiala din rulotă. Când familia se întoarce din străinătate, mă joc cu copiii lor. Au o fetiță de 8 ani, Salomeea, care îmi cere să-i desenez paturi cu noptiere pe care așteaptă micul dejun: o ciocolată și un pahar cu apă.
Când sunt plecați, curtea e doar a mea. Vara stau ore întregi într-un leagăn vechi, la umbra unor arbori, și mă holbez la furnici. Iarna rămân înăuntru și mănânc zăpadă de pe pervaz. Mama lipsește des de acasă. Am 7 ani când mă gândesc prima oară să mă sinucid.
M-am mai gândit la moarte – nu cu teamă, ci cu un soi de curiozitate inocentă. Însă acum gândul morții a venit fulgerător și nu e o curiozitate, ci o salvare. Mi-e teamă că voi fi abandonată.
Mama mi-a spus că se duce să întindă niște haine la uscat și eu am crezut-o, dar mama a plecat. I-am observat absența când am încercat să deschid un borcan și am ieșit în curte s-o caut. N-am găsit-o lângă sârma pentru întins rufe și nici în altă parte. Am început să o strig prin curte. N-a răspuns nimeni.
M-am întors în mansardă. M-am urcat pe un scaun ca să ajung la cutia unde ținem cuțitele. L-am luat pe cel mai mare. Mi-am pipăit pieptul ca să găsesc inima. Am început să plâng și să tremur.
Îmi era frică de durere, dar cel mai tare mă speria gândul că o să vină tata acasă și o să mă găsească moartă. Nu voiam să sufere din cauza mea; știam că ține la mine. M-am ghemuit pe podea.
Mi-era frică de tata să nu mă bată așa cum o bătea pe mama
Pe la sfârșitul anului 2009, fugim de la „palat” când proprietarii o acuză pe mama că a furat niște bijuterii. Ne răscolesc camera, ne rup perdelele și găsesc sub saltea un tub de pastă de roșii. Nu știu de unde a apărut, dar acum e pe lista obiectelor furate de mama. Tata o sună și o avertizează: „Claudia, nu veni acasă că te nenorocesc ăștia, ai înțeles?!”.
După mulți ani, l-am întrebat pe tata dacă mama chiar furase bijuteriile și mi-a spus că da.
Părinții mei se despart și eu ajung în grija mamei. Tata nu crede că va găsi prea curând un loc de muncă și o locuință, așa că mă lasă la mama.
Costel e iubitul ei principal. Are vreo 50 de ani, mustață și o Dacia 1310. Nu-mi place de el, pentru că am impresia că vrea să-l înlocuiască pe tata. Locuim într-un câmp, în cartierul Freidorf, la marginea orașului Timișoara, într-o căsuță strâmtă. Un pat, un robinet, câteva haine și jucării. Am 7 ani și încă nu merg la școală.
Mama vinde în piața Doina unelte de-ale tatei, pe care i le aduce el. Tata s-a angajat constructor la o familie de musulmani, aproape de piață. Mi-e dor de el.
Dintotdeauna am fost apropiată de tata, deși când eram mică muncea câte 12 ore pe zi și îl vedeam puțin. Îmi plăcea să-mi citească și am continuat să-l rog să facă asta chiar și după ce am învățat să citesc singură. Îmi povestea întâmplări din copilăria lui și-mi explica toate cuvintele pe care nu le înțelegeam. Îmi vorbea despre stelele care mor. Făcea cu mine exerciții de aritmetică și mă învăța să scriu, dar atunci îmi era frică de el, pentru că dacă greșeam, se enerva. Mi-era frică să nu mă bată așa cum o bătea pe mama.
Mama gătea și spăla hainele cu mâna. Făcea cartofi prăjiți și ouă ochiuri, dar erau și zile în care mâncam doar pâine cu margarină, pentru că nu aveam bani de mâncare. Când avea bani, îmi cumpăra reviste și cărți de colorat. Uneori se juca cu mine cu păpușile; mamei nu-i plăcea să citească.
Când se plictisea de joacă, mama deschidea televizorul și se uita la emisiuni „pentru femei”. Își schimba des dispoziția și îmi era teamă să nu o enervez. Când era cu un bărbat, nu mă mai băga în seamă. Cât timp a fost împreună cu tata, a încercat să se poarte ca o mamă, dar după ce ne-am mutat în baraca de pe câmp, nu a mai avut grijă de mine.
Plâng des după tata, și mama mă bate pentru asta
Mă plimb singură prin piața Doina. Mama e prietenă cu o doamnă în vârstă, alcoolică, piele și os, pe care o însoțește uneori fiul ei, care are cam 18 ani. Îi vizităm în tufișurile în care locuiesc, aproape de piață. Dorm pe o grămadă de haine vechi și folii de plastic. Tocmai a plouat și totul e ud: frunzele, foliile, gențile, PET-urile, o grămadă de obiecte care par gunoaie.
Cealaltă prietenă a mamei, care spune că are șapte copii acasă, vinde diverse plante culese de ea. Plânge și fumează mult. Îmi place de ea. A apărut odată la știri după ce a găsit un bebeluș abandonat prin locurile de unde culege măcriș. Eu, mama și Costel am mers cu ea la cules măcriș și nuci verzi, iar eu mă tot uitam prin tufe, sperând să găsesc și eu un bebeluș. Îmi doresc o surioară mai mică.
Îmi place să mă duc în librăria din piață. Îi spun librăresei „Nu, doamnă, doar mă uit” și mă prefac că mă uit după o carte anume. Iau o față serioasă și concentrată, chiar și atunci când răsfoiesc felicitările sclipicioase cu „Happy Birthday”, până când se prinde de șiretlicurile mele și nu mă mai lasă să intru. La scurt timp, librăria se închide.
Îi cer mamei câte un leu sau doi pentru covrigi cu sare, singura masă a zilei până seara, când mâncăm la baracă. Mă uit la oameni și mă ascund de Laci-Nebunul, un bărbat de culoare, care doarme printre tomberoane. Deși are un picior strâmb, într-o zi a alergat doar în șosete după mine și o altă fetiță, ca să ne gonească.
Cred că sunt o bună afaceristă. Mama m-a lăsat să păzesc taraba și ea a plecat cu amicele ei la cafea, în barul de lângă mesele cu fructe și legume stricate. Îi cer unui bătrânel 500 de lei pentru o piesă de metal care nu știu la ce folosește. Când începe să numere bancnotele, apare mama care zice: „Staaați, domnu, că nu atâta face!”. Îmi e ciudă, dar nu mai am ce să spun.
A doua oară vine la mine un polițist și îmi zice să mut taraba mai în spate. Tot timpul vânzătoarele de la intrarea principală stau cu frica asta, că va veni un polițist să le salte cu tot cu folii, lădițe și scăunele, indiferent dacă vând pătrunjel sau șurubelnițe.
Am un cuțit printre lucrurile puse la vânzare și îl ridic către el: „Ce vrei, mă?”. Polițistul îmi arată bastonul din cauciuc: „Lasă cuțitul jos, domnișoară. Știi că n-ai voie să faci așa ceva? Ești singură?”. „Nu”, îi răspund. „Sunt cu mama”. „Dar tu câți ani ai? Și unde-i maică-ta?”. „Am 7. Mama e la bar, acolo unde e tot cu albastru”. Îmi cere să-l conduc până la ea. Mi-e frică să las lucrurile acolo nepăzite, dar mă duc. Mama ia amendă.
Nimeni nu-și pune problema să mă dea la școală. Acasă, la baracă, am o plasă cu jucării și încerc să nu deranjez pe nimeni până la ora de culcare, când refuz să dorm. Nu-mi convine că trebuie să împart patul cu mama și Costel. Adorm târziu și mă trezesc greu dimineața. Odată i-am prins pe mama și pe Costel făcând sex chiar cu mine în pat. Plâng des după tata, și mama mă bate pentru asta.
Fug de acasă. Știu drumul până la stația de epurare și mă gândesc că o să mă adăpostesc acolo până a doua zi, când o să iau un autobuz până la piața Doina, apoi o să-l caut pe tata. Mama și Costel mă ajung din urmă. Mama mă bate și iubitul ei mă ceartă: „Voiai să chemăm poliția să te caute?”.
„La cine vrei să rămâi?”
Părinții mei stau de vorbă lângă piața Doina. „Ia-ți-o”, spune mama, împingându-mă către tata. Nu mai știu ce au vorbit până la întrebarea: „La cine vrei să rămâi?”. Mâna mamei e ca un clește. „La tata”, răspund.
Dormim în casa musulmanilor în care tata pune gresie. Stăm într-un dormitor mic, dar confortabil. Tata e îngrijorat. Nu putem rămâne aici.
Închiriază o cameră pe strada Mangalia din Timișoara. Avem bucătărie, o baie cu cabină de duș și un frigider. E nemaipomenit să ai frigider! Ne încălzim cu lemne. Tata a reluat lecțiile de scriere și de citire cu mine și îi e teamă să nu fi rămas în urmă în lunile în care am stat cu mama. Nu înțeleg de ce nu merg la școală.
Mama mi-a adus un computer pe care spune că l-a găsit în gunoi și eu descopăr jocurile pe calculator.
Vecina noastră e o bătrânică cu părul alb, care are un cățeluș pufos. A prins drag de mine. Merg la ea să-mi fac lecțiile pe care mi le dă tata într-un caiet special de clasa I înainte să plece la lucru. Știu deja să scriu, însă îmi trebuie exercițiu.
Lângă casa noastră circulă un pervers cu mustață și ochelari, care se masturbează pe stradă. Poartă ochelari de soare și pălărie de pescar. Într-o zi m-a urmărit cu penisul în mână ca să mă întrebe dacă vin cu el până la mașină. Am fugit.
„Parcă s-a și făcut mai cald aici”
În 2011, când am 8 ani, tata nu mai poate plăti chiria și suntem dați afară. Lucrează la negru și câștigă puțin. E îngrijorat, dar nu vorbește despre asta, ca să mă protejeze. Începe să consume alcool.
Dorm două zile la bătrânica de lângă noi cât timp tata caută un loc în care să ne mutăm, apoi ne întoarcem la rulotă. Tata a păstrat cheile de la poartă și de la rulotă, unde ne-am lăsat o bună parte din lucruri. Proprietarul nu știe că ne-am întors.
Au supraviețuit jucării și așternuturi, haine vechi, cele trei rafturi improvizate. Găsim și rochia albă a mamei, singura ei rochie perfect albă, simplă, cu nasturi, cea mai frumoasă rochie pe care am văzut-o vreodată și cea mai pătată, spălată și uzată.
Nu mai avem electricitate și nu mai putem folosi baia din casa proprietarului. E decembrie și e frig. Din ultimii lui bani, tata îmi cumpără dintr-un magazin second-hand un costum de schi, care îmi servește drept pijama. Stăm la lumina lanternei, apoi tata cumpără lumânări. Când o aprinde pe prima, eu sunt ghemuită sub plapumă, iar lumânarea arde lângă mine, pe măsuță. Tata exclamă „Uite ce frumos arde! Parcă s-a și făcut mai cald aici”, iar eu îi dau dreptate.
Tata lucrează cu ziua în construcții. Hoinăresc cu el pe străzile Timișoarei. În unele seri e prea periculos să ne întoarcem la rulotă, din cauză că proprietarul ne-ar putea prinde. Dormim într-un subsol, un loc pe care l-a descoperit tata când a zugrăvit unul dintre apartamentele din blocul respectiv. O ferestruică cu gratii, un pat, un șifonier cu o ușă stricată și miros de mucegai. Când răsuflăm, se văd aburii. Ne băgăm într-un sac de dormit cu puf și ne culcăm.
Nu-mi place deloc aici, pentru că trebuie să stăm în întuneric și în liniște ca să nu fim prinși. Aș prefera să stau trează nopți întregi decât să mă înghesui cu tata în sacul de dormit. Uneori mă trezesc și spun că vreau afară să-mi fac nevoile sau să mănânc. Și atunci mă mișc cât mai încet, ca să întârzii momentul în care sunt din nou sufocată într-un costum de schi, un sac de dormit și o cuvertură din lână care-mi irită fața.
„Cana magică” mă scapă de răceală. Tata a găsit o cană electrică în care fierbem apă pentru două căni de ceai, singurul medicament pe care ni-l permitem. Se strecoară seara la parterul casei, pune apă la fiert și se întoarce cu ceai pentru mine. Când îmi arată șmecheria, sunt superentuziasmată. Totul e o aventură. Ceaiul la plic e cea mai bună băutură din lume.
***
Citiți în Libertatea de zilele viitoare continuarea poveștii Mădălinei, astăzi elevă de liceu și tânără scriitoare.
Textul și ilustrațiile au fost realizate în cadrul Gen, revistă, un proiect al asociației Forum Apulum, creată cu scopul de a forma noi generații de cetățeni informați și implicați. Dacă vreți ca acest proiect să continue și tinerii să scrie, să deseneze și să fotografieze subiecte cu și despre ei, îi puteți sprijini printr-una dintre metodele de aici.
Mădălina Aldescu are 18 ani, este din Bacova, jud. Timiș și studiază la Colegiul Național Bănățean Timișoara.
Sebastian Ștefan are 22 de ani și este înscris la programul de masterat „Bandă desenată și desen animat” în cadrul Facultății de Arte Plastice, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
Editor text: Elena Stancu
Editor ilustrații: Paul Mureșan
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!