Justin Trudeau se afla în parcul Stanley, unde se aflau și mai mulți liceeni pregătiți pentur balul de absolvire. Într-o fotografie cu ei se vede liderul canadian face jogging. Cei mai mulți tineri nu par să-l observe în primă fază, însă apoi și-au dat seama cine aleargă în apropiere, așa că l-au rugat pe Justin Trudeau să facă o poză cu ei.
![Justin Trudeau “a stricat” poza unor liceeni. Premierul Canadei, surprins la jogging]()
“La început ne întrebam de ce aleargă premierul Canadei de-a lungul falezei? Apoi am început să strigăm să facă o poză cu noi”, a povestit un tânăr.
Premierul Canadei s-a conformat imediat.
![Justin Trudeau “a stricat” poza unor liceeni. Premierul Canadei, surprins la jogging]()
Justin Trudeau este unul dintre cei mai apreciați lideri mondiali. Recent, el a fost vizitat de fiul său la birou, iar fotografiile au devenit virale.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Viva.ro
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Ce conține, de fapt, un hotdog. Mulți au fost dezgustați și au spus că nu vor mai mânca după ce au aflat
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Observatornews.ro
Iancu Guda, despre cum putem gestiona presiunea firmelor concurente. Ce trebuie să verificăm constant pentru a nu fi luaţi prin surprindere
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială