„Curtea a ordonat să se limiteze numărul de alpinişti” pe cel mai înalt munte din lume, cu o altitudine de 8.850 de metri, a spus avocata Deepak Bikram Mishra, în apropierea deschiderii sezonului ascensiunilor de primăvară.

Nepalul acordă în prezent permise tuturor celor care doresc să urce pe Everest şi au posibilitatea să plătească 11.000 de dolari. Anul trecut s-a înregistrat un record: au fost acordate 478 de permise.

Au fost și alte momente, în trecut, în care drumul către cel mai înalt vârf a devenit unul prea aglomerat.

Un blocaj uman pe Everest, în 2019, a forțat alpiniștii să aștepte ore în șir la temperaturi scăzute, riscând îmbolnăvire și epuizare. Cel puțin patru dintre cele 11 decese din acel an au fost puse pe seama supraaglomerării.

În aceste condiții, Curtea Supremă a decis că trebuie stabilit un număr maxim adecvat de permise. Nu este precizată însă noua limită.

Măsuri pentru conservarea mediului

Deepak Bikram Mishra a explicat că hotărârea vine ca urmare a preocupărilor populaţiei privind protecţia naturii în Nepal, unde se află opt dintre cele mai înalte zece vârfuri de pe planetă.

Pe lângă limitarea numărului de alpinişti sunt avute în vedere „măsuri pentru gestionarea deşeurilor şi conservarea mediului” în zonele muntoase, a subliniat avocatul.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Nepalul se confruntă în fiecare an cu incendii de vegetaţie, în general începând cu luna martie, însă numărul şi intensitatea lor a crescut în aceşti ultimi ani din cauza iernilor mai secetoase, atribuite schimbărilor climatice.

„Presăm prea mult muntele și trebuie să-i dăm un răgaz”, a spus Mishra.

De asemenea, hotărârea judecătorească impune restricții privind utilizarea elicopterelor doar pentru salvări de urgență.

Elicopterele au fost folosite frecvent în ultimii ani pentru a transporta echipele de alpinism către taberele de bază.

Președintele Asociației de alpinism din Nepal, Nima Nuru Sherpa, a spus că astfel de decizii trebuie luate după un studiu adecvat și consultare cu părțile interesate.

„Nu este clar acum ce impact va avea asupra acestei industrii. Nu știm pe ce bază vor fi stabilite limitele și cum vor fi împărțite acestea între operatorii de expediții”, a spus Sherpa.

„În schimb, accentul nostru ar trebui să fie pus asupra modului în care putem face munții mai siguri”.

Nepalul a eliberat permise pentru 945 de alpiniști în acest an, inclusiv 403 pentru Everest.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Marica13   •   09.05.2024, 12:24

Eu in locul lor cresteam taxa..si automat erau mai putini.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI