Nici cresterea salariala de 10,7% si nici cele 20 de tichete de masa cerute de sindicalisti nu au fost acordate de administratia CFR, pe motiv ca nu sunt bani. „Instanta nu a motivat. A fost o decizie a Curtii de Apel si motivatia urmeaza sa o primim probabil maine. Noi ne supunem, dar credem ca este o decizie politica. Suntem nemultumiti si o sa luam actiunea de la capat atat timp cat nu avem incheiat un contract colectiv de munca asa cum prevede legea. O sa deschidem un alt conflict de munca si e posibil sa ajungem iar la greva generala”, a declarat la iesirea din tribunal Iulian Mantescu, vicepresedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva.
Administratia CFR a anuntat ieri ca da in judecata sindicatele pentru daunele produse pe timpul grevei generale. in replica, Felix Ratmilo, secretarul general al FML, a declarat ca „e dreptul administratiei de a cere in justitie despagubiri, dar greva a fost legala atat timp cat noi am oprit lucrul.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News