Înalți responsabili din justiție au fost întrebați de ce publicul nu mai are acces la durata, soarta și finalitatea proceselor de trafic de persoane.

L-am întrebat pe procurorul-şef al DIICOT dacă ştie ce s-a întâmplat cu dosarele de trafic care au dispărut de pe portalul instanţelor. “E posibil să fie, pur şi simplu, o eroare. O să ne interesăm şi noi, sigur”, ne declara, duminică, Giorgiana Hosu.

“Eu am transmis CSM semnale de îngrijorare privind modul de judecare a acestor cauze şi ei au cerut instanţelor, la o şedinţă din august, o evidenţă, ca să facă un fel de verificare preliminară”, ne-a precizat, în aceeaşi zi, şi ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu.

Ce dosare au intrat în anonimat

CAZUL ȚĂNDĂREI

Dosarul 496/96/2012*, cunoscut şi sub numele de “Dosarul Ţăndărei”, care avea ca obiect “traficul de minori”. Eşecul din acest caz, în care 25 de traficanţi de copii au fost achitaţi în decembrie 2019 prin decizia definitivă a Curţii de Apel Târgu Mureş, este menţionat şi în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane.

Inculpați în “Dosarul Ţăndărei”

Singura “urmă” rămasă pe portalul instanţelor e un dosar în care un fost inculpat cere să i se restituie peste jumătate de kilogram de aur şi banii confiscaţi în timpul urmăririi penale. Nu mai există nicio informaţie despre numele inculpaţilor, durata procesului sau soluţiile instanţelor.

TRAFICANȚII DE ROMI PESTE GRANIȚA MEXIC-SUA

Dosarul 11491/63/2013 este cel în care au fost judecaţi interlopii ce traficau romi în SUA. Potrivit DIICOT, traficanții câștigaseră peste un milion de euro prin trecerea ilegală a graniței dintre Mexic și SUA. După ani de investigaţii şi procese, cei 7 lideri ai clanurilor craiovene au fost achitați în România.

După reapariția cazului în presă, în vara acestui an, unul dintre traficanţi, Luigi Popescu, a fost extrădat în SUA, la cererea autoritățile judiciare americane.

TRAFICUL DE MINORI DE LA CARACAL

Dosarul 3357/104/2012* şi 2899/104/2014 sunt doar două dintre dosarele minorelor traficate în Caracal. Nici ele nu mai există pe portalul instanţelor.

Ministerul Justiţiei: “Ni s-a cerut nedivulgarea online a identităţii victimelor”

Luni, am solicitat în scris Ministerului Justiţiei (MJ) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să ne comunice cine a luat decizia eliminării dosarelor de trafic de pe portalul justiţiei.

MJ a transmis un răspuns elaborat, în care se precizează că “nedivulgarea online a identităţii victimelor traficului de persoane este prevăzută în diferite instrumente internaţionale ratificate de România, sub forma unei obligaţii pentru Statele Părţi de a asigura protecţia victimelor în acest sens, precum şi sub formă de recomandare în cadrul unor rapoarte internaţionale privind eforturile de prevenire şi combatere a fenomenului traficului de persoane”.

Sunt invocate mai multe documente internaţionale, printre care şi Raportul privind traficul de persoane al Departamentului de Stat pentru anul 2019 ce recomandă statului român “ca toate victimele traficului de persoane care depun mărturie în procese să fie exceptate de la divulgarea online a numelor lor, pentru a proteja martorii participanți la proces de represalii și de stigmatizare și pentru a stimula o participare mai mare a victimelor la urmărirea penală”.

Comisia CSM cerea “adaptarea programului informatic”, pentru anonimizarea numelor

Ani la rând, autorităţile române nu au făcut nimic pentru a proteja identitatea victimelor traficului care erau părţi în procesele penale. Acum au decis să elimine cu totul dosarele de trafic de pe portalul instanţelor, în loc să anonimizeze numele victimelor.

Pe portalul instanţelor datele erau preluate automat din ECRIS, o aplicaţie unde sunt introduse informaţii despre dosare la nivelul fiecărei instanţe de judecată.

Direcţia IT din Ministerul Justiţiei e cea care asigură secretariatul Comisiei de actualizare a nomenclatoarelor aferente aplicaţiei ECRIS şi altor aplicaţii IT cu specific judiciar, printre care şi portalul instanţelor de judecată. 

În iulie 2017, Comisia nr. 1 “Legislaţie şi cooperare interinstituţională” din CSM a decis “revenirea cu adresă către Ministerul Justiţiei pentru a realiza adaptarea programului informatic în sensul transportării pe portal a tuturor informaţiilor din ECRIS utile pentru urmărirea online a dosarului, cu excepţia celor referitoare la numele persoanelor vătămate, părţilor civile şi martorilor pentru dosarele având ca obiect infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, pornografie infantilă şi infracţiunile săvârşite asupra libertăţii sexuale a persoanei”.

Cu alte cuvinte, comisia din CSM cerea doar anonimizarea numelor victimelor. Dar “până la adaptarea corespunzătoare a aplicaţiei ECRIS”, aceeaşi comisie a hotărât “trimiterea unei circulare către instanţe, pentru ca să fie aplicată bifa «confidenţial» pentru dosarele având ca obiect infracţiunile menţionate mai sus”. Marcarea acestei bife în ECRIS însemna că acel dosar nu mai apare şi pe portalul instanţelor

Măsura este necesară pentru protecţia victimelor şi martorilor din aceste tipuri de cauze.

Minuta şedinţei Comisiei nr. 1 din CSM:

Pentru o vreme, atunci când înregistrau dosarele de trafic în ECRIS, unele instanţe bifau “confidenţial”, iar cele mai multe, nu.

Eliminarea dosarelor de trafic, decisă din 2018

Din 2017 şi până azi, Ministerul Justiţiei nu a reuşit să adapteze programul informatic astfel încât, la transferul datelor din ECRIS pe portalul instanţelor să fie anonimizate numele victimelor, ale părţilor civile şi ale martorilor.

Dar la 18 octombrie 2018, conform datelor furnizate azi de Ministerul Justiţiei, Comisia de actualizare a nomenclatoarelor a decis că:

  • Dosarele ce au ca obiect traficul de persoane şi traficul de minori deja publicate pe portalul instanţelor de judecată vor fi eliminate;
  • Dosarele noi ce au ca obiect traficul de persoane şi traficul de minori nu vor mai fi evidenţiate.

Ministerul Justiţiei gestionează portalul instanţelor doar din punct de vedere tehnic, preluând informaţiile aferente dosarelor ce se regăsesc pe portal de la instanţele competente din ţară.

Răspunsul Ministerului Justiţiei către Libertatea:

Recent, toate dosarele de trafic au fost eliminate de pe portalul instanţelor. A emis CSM vreo hotărâre în acest sens? Până la ora publicării articolului, nu am primit niciun răspuns din partea Consiliul Superior al Magistraturii. 

Urmărește-ne pe Google News