În urma deliberărilor, Curtea, cu unanimitate, a admis obiecţia şi a constatat că dispoziţiile articolului unic şi legea în ansamblul său sunt neconstituţionale.

„În argumentarea soluţiei adoptate, Curtea a reţinut că o exigenţă a statului de drept o reprezintă combaterea fenomenului corupţiei. De aceea, actul de corupţie trebuie sancţionat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit, astfel încât legiuitorul nu poate condiţiona reţinerea acestuia de obţinerea folosului numai pentru sine. Totodată, legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate în funcţie doar de natură materială a folosului obţinut. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat, modificând conţinutul normativ al unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, reglementate la art.12 din Legea nr.78/2000, în sensul condiţionării săvârşirii acesteia de obţinerea numai pentru sine şi numai de foloase materiale necuvenite, încalcă art.1 alin.(3) din Constituţie privind statul de drept”, se arată într-un comunicat al CCR, citat de Agerpres.

Judecătorii au apreciat că, având în vedere obligaţiile internaţionale asumate de România, prin ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi a Convenţiei penale cu privire la corupţie, modalitatea de incriminare a infracţiunilor de corupţie trebuie să respecte cerinţele expres stabilite prin aceste acte internaţionale.

„Curtea a constatat că textul criticat nu respectă aceste standarde, încălcând, astfel, şi art.11 alin.(1) din Constituţie, raportat la art.15 lit.b) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi art.3 din Convenţia penală cu privire la corupţie”, se mai precizează în comunicat.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Pe 25 iulie, președintele Iohannis a atacat la CCR modificarea Codului Penal. În plus, șeful statului a sesizat CCR și cu privire la Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În sesizare, Iohannis a invocat, printre altele, că legea a fost dezbătută şi adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea dispoziţiilor articolului 61 alineatul (2) coroborate cu cele ale articolul 66 alineatele (2) şi (3) din Constituţie.

Pe 4 iulie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 183 de voturi „pentru” şi 96 „împotrivă”, o propunere legislativă care prevede că efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, se pedepseşte doar dacă este săvârşită în scopul obţinerii „pentru sine”, nu şi pentru altul, cum prevede acum legea, de bunuri sau alte foloase „materiale” necuvenite.

Proiectul, semnat de mai mulţi parlamentari de la PSD, propune modificarea articolului 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Proiectul are ca obiect de reglementare dezincriminarea faptelor prevăzute în cuprinsul lit. a) şi b) ale actualului art.12, în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator


Citește și: PSD va monitoriza activitatea Guvernului printr-o comisie ce pare… fantomă. „Ce comisie, ce monitorizare, a lu cui?”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI