Mai grav este că, pentru trecerea refugiaţilor peste graniţă, membrii reţelei au fost ajutaţi şi de mai mulţi poliţişti de frontieră care ar fi luat mită.
Procurorii au aflat, în urma cercetărilor, că cel puţin 163 de migranţi au fost transportaţi ilegal pe rutele Bulgaria-Serbia-Cipru – România – Ungaria – Austria – Germania-Italia-Slovenia.
Traficanții au fost prinși în Vama Nădlac chiar în momentul în care ascundeau într-un TIR 111 refugiaţi.
În schimb, România va primi 109 refugiați sirieni, în perioada 2018 – 2019.
Și totuși, Viaţa bate filmul. O familie de refugiați afgani a ajuns în Timişoara după ce a căutat adăpost în Siria.
Iată comunicatul complet al DIICOT:
„La datele de 09.04.2018 şi 10.04.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor TIMIȘ ISTRATE, BURFETE CRISTIAN, ȘTEFANACHE ROBERT IULIAN, MIHALI CRISTIAN, ȘEREZAN VASILE, MIHALI ILIE DANIEL, GREC ȘTEFAN, ȘTEȚCO IULIAN DUMITRU şi GREC PETREA, pentru savarsirea infractiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranți.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna martie 2017 până la sfârșitul lunii iunie 2017, cetăţeanul pakistanez AHMAD KHAN SAEED și inculpatul TIMIȘ ISTRATE, în calitate de lideri, au iniţiat şi constituit pe teritoriul României, împreună cu suspectul B. L. V., în calitate de membru executant, un grup infracţional organizat sprijinit pe teritoriul României de cel puțin 15 alte persoane (cetățeni români).
Din cercetări a rezultat că membrii grupului au acționat coordonat pentru transportul migranților pe ruta Bulgaria/Serbia/Cipru – România – Ungaria – Austria – Germania/Italia/Slovenia.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că cel puțin în perioada februarie – aprilie 2017, grupul infracțional organizat a îndrumat, transportat, transferat şi adăpostit mai multe persoane cetățeni străini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obține foloase patrimoniale. Astfel, în perioada 19-21.04.2017, membrii grupului infracţional organizat au transportat, transferat şi adăpostit pe raza judeţelor Timiş şi Arad, un număr de cel puţin 111 persoane – cetăţeni străini (în marea lor majoritate, intraţi anterior ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil), în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obține foloase patrimoniale. În data de 21.04.2017, la punctul de frontieră Nădlac II, s-a prezentat conducătorul auto al unui ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă care a prezentat documente de transport în vederea trecerii frontierei de stat a României pe ruta Ungaria – Austria. Cu ocazia controlului efectuat în interiorul tir-ului de către poliţia de frontieră, s-a identificat că marfa indicată în documentele de transport era inexistentă, însă în interiorul tir-ului se aflau un număr de 111 cetăţeni străini, adulţi şi minori (diverse naţionalităţi printre care irakieni, sirieni, afgani, indeni şi pakistanezi – în marea lor majoritate, intraţi anterior ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil).
Probatoriul administrat în cauză a evidenţiat că grupul infracţional organizat iniţiat şi constituit în scopul comiterii de infracţiuni de trafic de migranţi este sprijinit de către lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi care în baza unei înţelegeri anterioare cu liderii grupului infracţional organizat permit trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria a autovehiculelor/tir-urilor (în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen). A mai rezulat că lucrători de poliţie din cadrul cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac au acceptat din partea liderilor grupului infracţional organizat promisiunea primirii unor sume de bani/primirea unor sume de bani, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu.În cauză există suspiciuni cu privire la faptul că liderii grupului infracţional organizat au promis şi dat sume de bani lucrătorilor de poliţie din cadrul cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu, în scopul de a nu fi controlate mijloacele de transport (controlate de către liderii grupului infracţional organizat şi în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen) ce se prezintă în punctul de frontieră astfel încât să fie permisă trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria.
În realizarea scopului grupului infracțional organizat astfel constituit și organizat pe teritoriul României, au fost comise 14 infracțiuni de trafic de migranți și respectiv 6 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți de către membrii grupului infracțional organizat, precum și de către membrii care au sprijinit acest grup infracțional organizat, sub forme diferite de participație penală, prin modalități alternative de îndrumare, călăuzire, transportare, transferare a migranților, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României și în vederea obținerii direct sau indirect de foloase patrimoniale.
Astfel, la data de 16/17.03.2017 a fost depistat pe teritoriul Austriei un grup de migranți, la data de 21.04.2017 a fost depistat în punctul de frontieră Nădlac II un tir ce transporta 111 migranți ce intenționau a ajunge în Austria, în data de 2/3.05.2017 a fost depistat în apropierea punctului de trece româno-ungar un grup de 17 migranți, în data de 10/11.05.2017 a fost trecut fraudulos frontiera româno-ungară un grup de cel puțin 10 migranți, din care au fost depistați un număr de 5 migranți, în data de 25/26.05.2017 a fost trecut fraudulos un grup de 8 migranți, în data de 30/31.05.2017 a fost trecut fraudulos un grup format din cel puțin 10 migranți ce au fost transportați fraudulos până în Austria.
La data de 9 aprilie 2018, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat 18 percheziții domiciliare în județele Maramureș, Arad, Timiș și Bihor.
Pe teritoriul Austriei au fost efectuate cinci percheziții domiciliare, cetăţeanul pakistanez AHMAD KHAN SAEED fiind reținut și ulterior arestat.
Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Faţă de inculpatul BOZGA IOAN DACIAN, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.
Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din Romania, Austria şi Slovenia.
Activitățile au fost coordonate în cadrul unui centru de comandă realizat la nivelul Eurojust.
Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.
Activităţile investigative au beneficiat de sprijinul EUROPOL.
Activitățile s-au desfășurat cu sprjinul Direcției Operațiuni Speciale, precum și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al Direcției Generale Anticorupție.
DIICOT precizează că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”
FOTO – diicot.ro
CITEȘTE ȘI… Marţea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce nu are voie nimeni să facă azi