Încă de la început, acesta a precizat că nu este un drept la replică, ci sunt doar câteva precizări.

Decizia sa de a-l evalua pe Augustin Lazăr „nu are la bază circumstanțe recente și nu este o formă de presiune pe procurori”.

Astfel, ministrul Tudorel Toader  a declarat că nu se susţine afirmaţia potrivit căreia evaluarea procurorului general al României, Augustin Lazăr, poate fi considerată o formă de presiune exercitată în legătură cu soluţionarea unor dosare referitoare la protestul din 10 august, respectiv la dosarul Revoluţiei, în condiţiile în care acesta din urmă trenează de foarte mult timp.

„Decizia de declanşare a procedurii de evaluare a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost luată exclusiv pe baza unor circumstanţe sau împrejurări recente. Cu ceva timp în urmă spuneam că vine o vreme când fiecare dintre noi trebuie să fie evaluat în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară. Cooperarea normală, personală sau instituţională este posibilă şi necesară în condiţiile unor comportamente normale. În mod rezonabil, nu se susţine afirmaţia potrivit căreia evaluarea procurorului general poate fi considerată o formă de presiune exercitată în legătură cu soluţionarea unor dosare referitoare la protestul din 10 august 2018, respectiv la dosarul Revoluţiei, în condiţiile în care acest din urmă dosar trenează de foarte mult timp”, a precizat Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei.

El a spus că, „într-o astfel de logică, o atare evaluare devine imposibil de realizat, deoarece permanent se află şi se vor afla spre soluţionare dosare cu rezonanţă socială”, precizând că în 30 de zile va prezenta raportul privind activitatea Procurorului General, Augustin Lazăr.

Cât privește recentul scandal al protocoalelor cu Serviciul Român de Informații (SRI), acesta a făcut mai multe precizări:

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

  • „Într-un stat de drept, protocoalele sunt nefirești, dar nu ilegale”
  • „Legalitatea protocoalelor poate fi stabilitta de instanța de contencios”
  • „Protocolul cu SRI, o profundă sfidare a statului de drept”
  • „Era în vigoare în aprilie 2018 și l-am primit pe 20 martie, mai puțin ultimele două pagini (cele care conțin și semnăturile celor implicați – n.r.)”
  • „Nu aveam voie sa fac public protocolul sau conținut din protocol”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că desecretizarea în 2018 a protocolului dintre Ministerul Public şi SRI semnat în 2008 şi faptul că cel despre cel de-al doilea nu s-a făcut referire în spaţiul public reprezintă „o profundă sfidare” la adresa statului de drept, precum şi a cetăţenilor, subliniind că protocoalele au caracter „nefiresc” într-un stat de drept.

„Reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept, precum şi a cetăţenilor faptul că în 2018 este desecretizat un protocol din 2009, care fusese ‘abrogat’ din 2016, precum şi faptul de a nu se face nicio referire la existenţa acestui din urmă protocol, din 2016. Într-un stat de drept, protocoalele au caracter nefiresc. Avem Constituţie, avem o bogată jurisprudenţă constituţională, avem norme juridice de natură să permită o bună interpretare a legii. Legalitatea respectivelor protocoale poate fi stabilită numai de instanţa de contencios administrativ”, a declarat Toader, la sediul Ministerului Justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a exprimat și „o nedumerire personală” referitor la faptul că la Parchetul General au fost înregistrate, în 2016, în aceeaşi zi, două protocoale de colaborare cu SRI, care au conţinuturi şi numere de articole diferite.

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

„S-a vorbit – şi dânsul (procurorul general – n.r.), în conferinţa de ieri, am vorbit şi eu în această documentare – de protocolul din decembrie 2016. Mai exact, înregistrat la Ministerul Public pe data de 8 decembrie 2016. Am vorbit despre protocolul, la singular, din decembrie 2016. Numai că, în aceeaşi dată, la Ministerul Public, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apar două protocoale, în aceeaşi zi, sub numere diferite, având conţinuturi diferite, având şi număr de articole diferite. În corespondenţa oficială primită de la Parchet se face referire la protocolul din data de …, numărul din data de …, fără precizarea că au fost şi sunt două protocoale din aceeaşi dată cu numere şi conţinuturi diferite”, a susţinut ministrul Justiţiei, precizând că aceste lucruri urmează a fi clarificate.


Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut și luni, 27 august, noi precizări în cazul evaluării lui Augustin Lazăr. Ministrul a spus că va face „o radiografie a activității manageriale”.

Decizia de demarare a procedurii de evaluare a Procurorului General n-am luat-o, n-a venit nici din senin, nici circumstanțial. Eu am observat de-a lungul timpului cum Ministerul Public s-a îndepărtat treptat, treptat de la rolul constituțional pe care îl are. Eu am observat cum activitatea Ministerului Public s-a îndepărtat de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a spus ministrul Justiției.

Tudorel Toader a mai spus că în cel mult 30 de zile va prezenta public rezultatele evaluării lui Augustin Lazăr. „Voi face o radiografie a activității manageriale și voi trage o concluzie”, a spus ministrul Justiției. „Am mai spus că va veni o vreme în care va fi evaluat”, a adăugat acesta.

Toader a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii desfăşurate de către procurorul general. Anunțul a venit după ce protocolul încheiat în 2016 între Parchetul General şi SRI a ajuns joi în presă. O variantă nesecretă care este publicată pe site-ul Ministerului Public şi una secretă, ce a apărut câteva ore mai târziu, pe Facebook-ul lui Darius Vâlcov. Ambele au fost semnate în aceeaşi zi, chiar înainte de alegeri, în decembrie 2016.

Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani
Recomandări
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani

De cealaltă parte, Augustin Lazăr a spus că toate aspectele de interes privind tema protocoalelor au fost aduse la cunoștință Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului de Justitie.

Luni, acesta a susținut o declarație de presă, în care a prezentat corespondența legată de protocoalele cu SRI.

  •  Inquam Photos – George Calin

CITEȘTE ȘI: FOTO/ Invitații la nunta lui Dragnea Jr. și-au etalat mașinile de lux. Cine este deputatul care a ales să vină cu taxiul

FOTO / Cum au fost surprinși Liviu Dragnea și Irina Tănase la nunta lui Dragnea Jr.


 

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI