Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, procurorul șef al Serviciului teritorial Ploiești Lucian Onea a transmis conducerii instituției o cerere de eliberare din funcția de conducere pe care o deține, având în vedere situația ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea și prestigiul instituției și pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploiești.
În cererea menționată, acesta apreciază că acuzația care îi este adusă, de participație improprie la complicitate la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție “este total nefondată și nu are corespondent în realitate”.
Cererea a fost transmisă Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Lucian Onea este urmărit penal de Parchetul General pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Șeful DNA Ploiești s-a prezentat astăzi la Parchetul Instanței Supreme, pentru a afla acuzațiile pentru care este urmărit penal în dosarul deschis după plângerile lui Vlad Cosma, fiul fostului șef al CJ Ploiești, Mircea Cosma.
La ieșire, el a confirmat că este pus sub acuzare, însă nu a menționat și acuzația pentru care procurorii PICCJ fac cercetări în cazul său, explicând că urmărirea penală este o fază nepublică.
“Urmează să administram probe în vederea aflării adevărului și fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut”, a explicat procurorul DNA.
PICCJ a început urmărirea penală pe numele lui Lucian Onea pentru fapta de participație improprie la inducere un eroare a organelor judiciare. Șeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, e urmărit penal, alături de Mircea Negulescu. De altfel, Inspecția Judiciară cere procurorilor din CSM sancționarea șefului DNA Ploiești, Lucian Onea, și a altor doi procurori.
Citește și: EXCLUSIV/ Sergiu Băhăian, „călăul de boschetari”, primul interviu din penitenciar: „Lăcomia m-a împins să fac asta” – VIDEO