Ahmed Zakaiev, reprezentantul cabinetului de miniștri al republicii cecene Icikeria, guvern separatist nerecunoscut care luptă pentru independența față de Federația Rusă, susține că Ramzan Kadîrov este bolnav de multă vreme și chiar a devenit dependent de medicamente.

Alte surse scriu că liderul cecen ar fi fost otrăvit și, din cauză că „nu are încredere în medicii moscoviți”, a decis să cheme un nefrolog din Emiratele Arabe Unite.

Doctorul Yassin Ibrahim El-Shahat, care are 30 de ani de experiență, a sosit deja la Groznîi. Domeniul de de expertiză al medicului este nefrologie, dializă, transplant și insuficiență renală acută.

Informațiile oferite de jurnalistul kazah Azamat Maitanov, pe canalul său de Telegram

Pe 17 ianuarie, în timpul unei transmisiuni în direct pe canalul său de Telegram, șeful Ceceniei a afirmat că nu are nimic grav, potrivit Grozny TV. Kadîrov a menționat că „este în concediul său anual”, dar continuă să participe la procesele importante.

Anul trecut, jurnaliștii de la Ukrainska Pravda au scris că, în ultimul an, președintele Ceceniei a vizitat Emiratele Arabe Unite de 14 ori, fiind foarte apropiat de statul din Golf.

Pentru a zbura la Dubai, unde Ramzan Kadîrov are o vilă de lux în resortul de cinci stele Zabeel Saray Royal Residences, din Palm Jumeirah, liderul de la Groznîi folosește un avion Airbus A319 de 80 de milioane de euro.

Pe 5 octombrie, în ziua care a împlinit 46 de ani, Ramzan Kadîrov a anunțat, pe canalul său de Telegram, că președintele rus Vladimir Putin l-a avansat la gradul de general-colonel, al treilea cel mai înalt din Forțele Armate ale Federației Ruse, după cel de mareșal și de general.

La sfârșitul lunii martie, Kadîrov a primit gradul de general-locotenent. În 2020, devenise general-maior. El a fost distins, de asemenea, cu cel mai înalt premiu al Federației Ruse, titlul de Erou al Rusiei.

Forțele speciale din Cecenia, așa-numiții „kadîroviți”, participă la ofensiva militară din Ucraina alături de trupele ruse.

Liderul cecen și-a mai trimis și în trecut luptători pentru a sprijini operațiunile militare ale Rusiei din Georgia sau Siria.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News