Pe 3 iunie, Kallas a dat afară din coaliția bipartită Partidul de Centru (o formațiune cu orientare de stânga), după o escaladare a tensiunilor legate de cheltuieli și de politicile sociale.

Demisia premierului estonian este, însă, doar o formalitate necesară pentru a forma un nou guvern. Într-o declarație de presă, Kallas – care conduce Partidul Reformei, de centru-dreapta – le-a mulțumit miniștrilor cu care a condus țara timp de un an și jumătate, afirmând că coaliția a făcut „multe lucruri bune și mărețe” în ciuda pandemiei de COVID-19, a războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a crizei energetice.

Kaya Kallas, prima femeie prim-ministru din istoria Estoniei, a ajuns deja la un acord cu Social-Democrații și cu micul partid conservator Patria („Isamaa”) pentru a forma un nou guvern. Coaliția formată din cele trei partide va avea 56 de locuri în Parlamentul de la Tallin, care are 101 membri.

O ședință extraordinară a legislativului este programată pentru vineri, iar în cadrul acesteia Kallas este așteptată să ceară un mandat pentru a guverna alături de noii parteneri.

Președintele Estoniei, Alar Karis, a precizat într-un mesaj publicat pe Twitter că speră ca „noul guvern să își poată începe activitatea încă de săptămâna viitoare”.

Următoarele alegeri generale din Estonia sunt programate în martie 2023.

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News