„În numele poporului, în numele fiecărui american, indiferent de partid, rasă, gen sau limba pe care o vorbeşte bunica, în numele mamei mele şi al tuturor care au pornit vreodată într-o călătorie puţin probabilă, în numele americanilor ca aceia alături de care am crescut, oameni care muncesc din greu, îşi urmează visurile şi au grijă unii de alţii, în numele tuturor celor a căror poveste a putut fi scrisă doar în cea mai mare naţiune de pe Pământ. Accept nominalizarea dv. pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii”, a spus Harris în noaptea de joi spre vineri, 22/23 august, potrivit news.ro.

În discursul ţinut la Convenţie, vicepreşedinta SUA a povestit cum a fost crescută de mama sa, Shyamala, pe care a descris-o ca „o femeie grozavă de culoare, de 1,52 de metri înălţime şi cu accent”. „A fost tare, o deschizătoare de drumuri… Ea ne-a învăţat ca niciodată să nu ne plângem de o nedreptate, ci să facem ceva în privinţa asta. Şi ne-a mai învăţat să nu facem niciodată ceva pe jumătate”, a adăugat ea.

Ea a făcut un apel direct la republicanii care se întreabă dacă să o voteze pe ea sau pe Donald Trump, susținând că ea fi un preşedinte pentru toţi americanii. „Ştiu că în seara asta ne privesc oameni cu diverse viziuni politice. Şi vreau să ştiţi: promit să fiu un preşedinte pentru toţi americanii. Puteţi avea încredere în mine că voi pune ţara mai presus de partid şi de propria persoană”, a spus Harris.

Kamala Harris a susținut că fostul preşedinte Donald Trump, dacă va fi ales la alegerile din noiembrie, va duce SUA înapoi pe un drum cu politici periculoase.

„Gândiţi-vă ce intenţionează să facă dacă îi dăm puterea din nou. Gândiţi-vă la intenţia sa explicită de a elibera extremişti violenţi care i-au agresat pe oamenii legii la Capitoliu. Intenţia sa explicită de a pune în închisoare jurnalişti, oponenţi politic şi pe orice vede el ca duşman. Intenţia sa explicită de a desfăşura armata împotriva propriilor cetăţeni”, a spus ea.

Harris este prima femeie de culoare şi prima femeie americană de origine asiatică la conducerea taberei unui partid important. Dacă va fi votată de americani, Harris va fi prima prima femeie preşedinte şi primul preşedinte indiano-american.

Alegerile din SUA vor avea loc pe 5 noiembrie, iar Kamala Harris candidează din partea democraților după ce președintele Joe Biden a anunțat pe 21 iulie că a decis să se retragă din cursa pentru Casa Albă fiindcă „este în interesul partidului meu și al țării”, după o perioadă îndelungată în care a fost contestat pe motive legate de starea de sănătate fizică și mintală.

Urmărește-ne pe Google News