Delegaţii Partidului Democrat au votat virtual în această săptămână. Kamala Harris, care s-a alăturat livestream evenimentului în care a fost făcut anunţul, a declarat că va accepta oficial nominalizarea săptămâna viitoare, după încheierea perioadei de vot virtual.

Kamala Harris, 59 de ani, a devenit principala candidată pentru nominalizarea democraților după ce preşedintele Joe Biden a cedat presiunilor din interiorul partidului şi s-a retras din cursă luna trecută. Harris a câştigat rapid sprijinul persoanelor importante din partid, precum și al donatorilor.

„Sunt fericită să ştiu că avem destui delegaţi pentru a ne asigura nominalizarea”, a spus Harris, prima persoană de culoare şi de origine asiatică ce a devenit vicepreşedintă a SUA. „Şi mai târziu în această lună, ne vom aduna la Chicago uniţi ca un singur partid, unde vom avea ocazia să sărbătorim împreună acest moment istoric“, a subliniat ea.

Harris trebuia să treacă pragul de 2.350 de voturi din partea delegaţilor pentru a-şi asigura oficial nominalizarea, a precizat echipa sa de campanie.

Liderii DNC (Comitetul Naţional Democrat) s-au angajat să desemneze un candidat la preşedinţie până la 7 august, înainte de Convenţia Naţională, programată pe 19-22 august la Chicago.

DNC a declarat că a fost nevoie de un vot virtual pentru a se asigura că procesul de nominalizare este finalizat până la 7 august, data până la care legea din Ohio cere ca un candidat să fie nominalizat pentru a fi trecut pe buletinul de vot al statului. Ulterior, legislatorii din Ohio au amânat termenul până la 1 septembrie, dar oficialii partidului au declarat că au dorit totuşi să respecte termenul de 7 august pentru a evita orice risc juridic în acest stat.

Urmărește-ne pe Google News