În ceea ce privește războiul din Ucraina, Donald Trump a sugerat că o victorie a democraților va opri conflictul și, totodată, „jocul” cu „cel de-al treilea război mondial” și a descris-o pe Kamala Harris drept un „negociator îngrozitor” care nu ar putea apăra America.

„Eu m-am întâlnit cu Zelenski (n.r. – președintele Ucrainei) cu câteva zile înainte de invazie. Apoi am fost în România și Polonia și am adus 50 de țări împreună să susțină Ucraina pentru lupta ei dreaptă de apărare. Grație ajutoarelor noastre, Ucraina rămâne o țară liberă și independentă”, a replicat Kamala Harris.

„Dacă Trump era președinte, Putin era la Kiev acum. Agenda lui Putin nu e doar despre Ucraina, de aceea aliații noștri europeni sunt atât de bucuroși că Trump nu e mai președinte. El nu înțelege de ce e NATO cea mai importantă alianță din lume. Putin te-ar mânca la prânz”, a continuat Kamala Harris.

Vicepreședintele american a transmis că ajutorul SUA a fost crucial pentru Ucraina și a subliniat că Trump ar ceda Ucraina în doar 24 de ore după câștigarea alegerilor. 

„Dacă nu ar fi fost ajutorul nostru, Putin ar fi fost deja la Kiev. Îl vom ajuta pe Zelenski și trupele sale, pentru că, altfel, trupele lui Putin vor fi în Polonia”, a susținut Kamala Harris.

Donald Trump Trump a repetat convingerea că invazia Ucrainei nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost la conducerea SUA și a susținut că va pune capăt războiului în câteva zile, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale.

În ceea ce privește războiul din Gaza, Kamala Harris a insistat că Israelul are dreptul să se apere, dar că o încetare a focului și o soluție de pace între două state distincte sunt vitale. Trump a precizat că vicepreședintele american „urăște” Israelul și a refuzat să se întâlnească cu președintele Netanyahu.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News