Fosta senatoare de California a ales un compleu violet format dintr-o rochie peste genunchi şi un pardesiu de aceeaşi culoare, ca omagiu adus primei femei afro-americane care a candidat la preşedinţie, Shirley Chisholm.
Adept al unui stil plin de culoare, Christopher John Rogers şi-a prezentat prima colecţie la Săptămâna Modei de la New York din septembrie 2019.
De altfel, și noua primă doamnă Jill Biden, şi preşedintele Joe Biden au optat pentru ţinute ale designerilor americani pentru ceremonia de învestire.
Joe Biden şi Doug Emhoff, soţul vicepreşedintei Kamala Harris, l-au ales ambii pe stilistul care reprezintă cel mai bine moda americană, Ralph Lauren, pentru costumele lor, la care noul preşedinte a ales o cravată de culoarea lavandei.
Ralph Lauren este un obişnuit al sferelor puterii fiind cel care a îmbrăcat-o şi pe Melania Trump într-un taior bleu ciel la ceremonia de învestire a soţului său Donald Trump, în ianuarie 2017.
Soţia lui Joe Biden, Jill, a preferat pentru ceremonia de învestire o casă de modă mai mică, Markarian, al cărei designer Alexandra ONeill i-a creat o rochie din tweed şi un pardesiu albastru marin asortat.
Deşi casa de modă a fost înfiinţată în 2017 la New York, creatoarea sa a îmbrăcat numeroase celebrităţi, precum actriţa Laura Dern sau cântăreaţa Lizzo.
În timpul celor două mandate ale soţului său, fosta prima doamnă Michelle Obama a ales la rândul ei creatori americani adepţi ai diversităţii.
Deşi la începutul mandatului soţului său Melania Trump a ales un designer american, ea a preferat ulterior creaţiile unor stilişti europeni, mai ales italieni precum Dolce &Gabbana, Gucci sau Prada.