Cu trei săptămâni înainte de alegerile prezințiale din SUA, programayte pe 5 noiembrie, cursa între vicepreşedinta americană, într-un miting la Erie (nord-est), şi fostul preşedinte, aflat în campanie la periferia Philadelphiei, este în continuare strânsă.

„Donald Trump este tot mai instabil şi mai dezechilibrat, el se află în căutarea unei puteri fără control”, a acuzat democrata, după ce l-a acuzat pe republican de faptul că vrea să-şi atace oponenţii – jurnalişti, judecători şi oficiali electorali de campanie – care „refuză să se încline” în faţa sa.

Trump cere mobilizarea soldaților împotriva „inamicului din interior”

Kamala Harris a difuzat fragmente de la o intervenţie a lui Donald Trump, care şi-a înăsprit cu încă un nivel retorica împotriva migranţilor, acuzând duminică administrația Biden-Harris de faptul că a „importat o armată de clandestini” veniţi „din temniţe din întreaga lume”, la un eveniment în Arizona.

Trump a declarat că Garda Naţională sau militarii ar trebui să fie chemaţi împotriva „inamicului din interior” în Statele Unite, „persoane nebune, demenţi de extremă stânga”.

„Acesta este unul dintre motivele pentru care cred atât de puternic că un al doilea mandat al lui Trump ar fi un risc uriaş pentru America, ar fi foarte periculos”, a afirmat Harris.

În acelaşi moment, rivalul său republican răspundea rapid unei întrebări a unui alegător în oraşul Oaks, despre măsuri de luptă împotriva inflaţiei, după care se concentra asupra temei sale predilecte – securitatea la frontieră.

Rezultatele se anunță foarte strânse

Rezultatul alegerilor este mai incert ca niciodată, iar cei doi adversari se află cot la cot, la o distanţă care pare să se micşoreze şi mai mult. În alegerile universale prin sufragiu indirect, Pennsylvania oferă o mană preţioasă de 19 mari electori celui care obţine victoria în acest stat.

Două ultime sondaje publicate în weekend arată că Donald Trump reduce avansul foarte fragil al rivalei sale, care întâmpină dificultăţi în atragerea voturilor latinoamericanilor şi afroamericanilor.

Fosta procuroare din California a prezentat în mitingul său o serie de propuneri lansate mai devreme de către echipa sa, menite să fie în beneficiul direct al bărbaţilor afroamericani.

Acest program vizează să-i ajute să-şi lanseze mica întreprindere sau comerţul cu ajutorul unor împrumuturi avantajoase, şi conţine totodată ajutor în formare şi ucenicie şi un sistem de acces favorizat la meserii şi educaţie.

Joia trecută, fostul preşedinte Barack Obama şi-a certat „fraţii” afroamericani, în opinia sa reticenţi să aleagă o femeie pentru prima oară în istoria Americii.

Donald Trump s-a bucurat luni în Pennsylvania de sondaje care au „crăpat tavanul” mulţumită electoratului afroamerican şi hispanic. „Ador asta”, a declarat miliardarul.

Afroamericanii au votat în proporţie de 90% cu Joe Biden în 2020, un nivel care a scăzut la 78% în favoarea Kamalei Harris, potrivit unei anchete de opinie a New York Times/Siena College. De aici şi operaţiunea de seducţie a vicepreşedintei – care împlineşte vârsta de 60 de ani săptămâna viitoare.

Harris sugerează că Trump are „o condiție fizică proastă”

După ce a asistat duminică la o slujbă religioasă într-o biserică frecventată de afroamericani, la Greenville, în Carolina de Nord, vicepreşedinta a acordat un scurt interviu, difuzat luni, unui jurnalist afroamerican, Roland Martin.

Ea şi-a repetat în acest interviu atacul din ultimele zile cu privire la lipsa de transparenţă a lui Donald Trump cu privire la forma în care se află.

Republicanul în vârstă de 78 de ani refuză să facă public un bilanţ medical detaliat şi a refuzat oferta unei a doua dezbateri televizate cu rivala sa.

„De ce acţionează aşa echipa sa?”, s-a întrebat Kamala Harris. „Poate ei cred că el nu este pregătit. În condiţie fizică proastă şi instabil”.

Echipa de campanie a lui Donald Trump i-a replicat luni afirmând că Harris este „complet disperată (…) din cauza hemoragiei în categorii de alegători care înclină în mod tradiţional cu partea democrată”.

Candidata a prevăzut să revină la mijlocul săptămânii în Pennsylvania. Alte evenimente de campanie sunt programate în Michigan, la Detroit, Grand Rapids, Lansing şi în comitatul Oakland, dar şi în Wisconsin, la Milwaukee, La Crosse şi Green Bay.

La Detroit, marţi, ea participă la o emisiune prezentată de Charlamagne Tha God, un animator de radio şi umorist foarte popular mai ales în rândul tinerilor adulţi afroamericani.

Urmărește-ne pe Google News