Kamala Harris și Klaus Iohannis vor discuta pe tema securității flancului estic al NATO, în contextul amenințărilor venite din partea Rusiei, mai exact, despre „măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni”.
„De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunității transatlantice privind adoptarea de noi sancțiuni privind Rusia”, arată comunicatul.
O altă semnificație a întrevederii de vineri este împlinirea, anul acesta, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral din Statele Unite ale Americii și România, un „moment aniversar important”, notează Administrația Prezidențială.
Și șeful diplomației americane se află zilele acestea în Europa.
În vreme ce Kamala Harris are programate vizite în România și Polonia, Antony Blinken a avut programate discuții cu liderii din Republica Moldova, Letonia, Lituania și Estonia, plus vizite în Belgia și Polonia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro