Interviul va fi realizat în statul Pennsylvania, care este intens disputat şi unde Kamala Harris are, luni, un miting de campanie, şi va fi difuzat miercuri seară (joi, ora 1.00, ora României), în cadrul emisiunii „Special Report” cu Breit Baier.

Kamala Harris a acordat anterior interviuri postului CNN şi emisiunii „60 Minutes” de la CBS, dar acesta va fi primul său interviu acordat unei reţele cu orientare mai conservatoare.

Cu numai trei săptămâni înainte de alegerile din 5 noiembrie, Donald Trump şi Kamala Harris sunt blocaţi într-o cursă extrem de strânsă, potrivit rezultatelor ultimelor sondaje.

Între timp, Trump a afirmat că „nebunii din interior” vor fi mai greu de stăpânit decât Rusia şi China, dacă va câştiga.

Două viziuni diferite pentru țară

Kamala Harris și Donald Trump oferă două viziuni diferite pentru țară, chiar dacă subiectele importante atinse în campanie sunt aceleași.

Alegerile prezidențiale din SUA se desfășoară cu multe probleme în joc. The Guardian i-a pus pe cei doi față-n față și a analizat modul în care au de gând să rezolve ceea ce americanii își doresc.

Problemele economice ale păturii de mijloc americane, imigrația și securitatea frontierelor, dar și alianțele globale propuse de Harris și Donald Trump sunt printre cele mai arzătoare subiecte ale momentului în SUA.

În timp ce luptă pentru Casa Albă, ambii candidați și-au expus planurile în discursuri, reclame de campanie și interviuri media. Resursele financiare consumate de cei doi, numai pentru statul Pennsylvania, sunt elocvente pentru a înțelege miza uriașă a acestor alegeri.

The Guardian notează că mare parte a soluțiilor propuse este, de fapt, o listă de dorințe, schițată în linii mari și lipsită de detalii concrete despre cum vor fi implementate sau susținute financiar.

Urmărește-ne pe Google News