Alături de ea, va răspunde la întrebări și guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, candidat la funcţia de vicepreşedinte şi cu care Harris va fi în campanie în Georgia, stat decisiv pentru alegerile din 5 noiembrie.

Interviul comun la CNN, cu jurnalista Dana Bash, va fi difuzat la ora locală 21:00 (vineri, ora 4:00, ora României).

Democrata, în vârstă de 59 de ani, a fost criticată de adversarii republicani pentru că aparent ar evita presa şi au acuzat-o că nu le prezintă alegătorilor planurile sale prezidenţiale.

Până acum, Kamala Harris a făcut declaraţii foarte scurte jurnaliştilor după deplasări sau întâlniri cu influenceri.

Acest interviu la CNN, care va fi urmat la 10 septembrie de o dezbatere foarte aşteptată cu Donald Trump, subliniază că această campanie prezidenţială extraordinară a intrat într-o altă fază, cu zece săptămâni înainte de alegeri şi după o convenţie democrată de nominalizare euforică, săptămâna trecută, la Chicago.

Kamala Harris, care a intrat în cursa pentru Casa Albă după retragerea spectaculoasă a preşedintelui Joe Biden, la 21 iulie, a înregistrat de atunci un oarecare avânt în sondaje, dar cursa rămâne extrem de strânsă, notează AFP.

Urmărește-ne pe Google News