Dacă alegerile ar avea loc săptămâna aceasta, doar două puncte procentuale i-ar despărţi pe cei doi rivali, arată primul sondaj realizat în SUA după retragerea lui Biden în favoarea vicepreședintei Kamala Harris.
Donald Trump ar câştiga totuşi cursa electorală, cu 47% din voturi, faţă de 45% pentru Kamala Harris. Acest decalaj se reduce uşor faţă de estimările unui duel Harris-Trump care au precedat anunţul lui Joe Biden, notează Le Figaro.
Sondajul a fost efectuat de Morning Consult pe un eșantion de 4.000 de cetățeni americani cu drept de vot.
După dezbaterea televizată din 27 iunie, distanța dintre Trump și Biden a crescut la șase puncte procentuale în favoarea candidatului republican. Mai multe institute de sondare a opiniei publice au luat de atunci în calcul un eventual duel Harris-Trump. Potrivit postului de televiziune ABC News, Harris era creditată inițial cu 42%, cu 4% mai puțin decât Trump.
Noul sondaj efectuat de Morning Consult remodelează aşadar cărţile şi arată că nimic nu este încă sigur pentru fostul preşedinte american. Strângerea spectaculoasă de fonduri, de peste 81 de milioane de dolari în ultimele 48 de ore, în profitul Kamalei Harris, este o dovadă în acest sens.
Vicepreședinta SUA se descurcă mult mai bine decât Joe Biden, în special în rândul populaţiei de culoare (54%, faţă de 39% pentru actualul preşedinte) şi reduce la jumătate avansul lui Trump în rândul bărbaţilor (de la -12 la -5) şi chiar îl ajunge din urmă în rândul femeilor (de la -2 la 0).
În plus, 65% dintre alegătorii democraţi o susţin pe deplin pe Kamala Harris pentru a conduce campania către Casa Albă, mai mult decât dublu faţă de nivelul de sprijin pe care îl avea la aceeaşi întrebare, la sfârşitul lunii trecute, după prima dezbatere prezidenţială.
Octopus2 • 25.07.2024, 10:43
Se zice ca dacă vrei sa dai un șut unui câine, trebuie sa te uiți mai întâi cine îl tine de zgardă....
gigiladrea • 23.07.2024, 22:27
in urma cu 2 zile, dupa retragerea lui biden, a fost aratat un interviu pe strada in america cu un american, barbat alb la vreo 40 de ani - spunea ca kamala este antipatizata in cele 7 state cheie traditionale care vor decide presedintele dar el ar vota si un bat / stick impotriva lui trump deci era un democrat care avea mari retineri in sansele ei chiar daca era hotarat sa voteze impotriva lui trump si parerea lui e importanta ptr ca era de acolo