Ii privesc admirativ, dar si cu o mica strangere de inima. Baietii „ca brazii” care patruleaza printre ei nu numai ca au staturi impresionante si sunt imbracati in salopete negre, dar sunt si specialisti in jiu-jitsu. „Beretele negre” au ordin sa pastreze intacte garniturile suedeze cu nume de flori. Pana cand acestea vor inlocui „trenul galben fara cai”, pe peretii lor nu trebuie sa existe zgarieturi, becuri sparte sau inscrisurile impatimitilor de graffiti.
Cea mai mare problema e aglomeratia. La orele de varf celor doua garzi din noile metrouri le este greu sa supravegheze toate butoanele de activare a semnalului de alarma. Dupa cum sunt amplasate, este evident ca trenurile nu au fost construite pentru a inghesui cat mai multi oameni. „Daca se sprijina cineva de butoanele de pe perete, in 50 de metri se blocheaza rotile si repornirea se poate face abia dupa 30 de secunde. Trebuie sa trecem tot timpul printre calatori, dar cand e aglomerat e mai dificil”, ne-a spus, Ion Gheorghe, seful pazei trenului.
„Securistii” metroului nu au nume, sunt fiorosi si majoritatea au fost sportivi de performanta. Ei poarta inscrisurile „Scorseze” si sunt specializati mai ales in box si jiu-jitsu. Pe ecusoanele pe care le poarta sunt scrise numerele la care raspund. Fie ca e vorba de agentul 001 sau de 007, ei comunica cu mecanicul trenului prin tot felul de coduri.
Daca auziti un 12-13 conspirativ spus prin interfon, inseamna ca anumite usi vor ramane deschise cateva secunde in plus. Baietii stiu foarte clar ce au de facut si puteti fi siguri ca va vor scapa de toate „elementele” turbulente din metrou.