„Croaţia şi-a îndeplinit angajamentele corect. Vom sprijini intrarea Croaţiei în Schengen, dar vom fi foarte critici faţă de eforturile Bulgariei şi României”, a spus Nehammer la o conferinţă de presă ținută în capitala Croației, Zagreb.
El a reafirmat că, dintre cei aproximativ 100.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria, circa 75.000 nu au fost înregistraţi în niciuna dintre ţările UE prin care au trecut înainte de a ajunge pe teritoriul austriac. Investigaţiile efectuate de autorităţile austriece au relevat că majoritatea acestor migranţi au trecut prin Bulgaria şi România, ţări aflate la frontiera externă a UE, a subliniat cancelarul austriac, potrivit agenţiei EFE.
Prin urmare, „este evident că Schengen nu funcţionează” şi este nevoie de noi măsuri, a susținut el, precizând că spaţiul de liberă circulație are sens dacă frontierele externe sunt bine protejate, astfel încât să nu existe probleme.
În ce priveşte Croaţia, aceasta şi-a „îndeplinit toate obligaţiile, întrucât vedem de unde vin migranţii ilegali, iar România şi Bulgaria au probleme în a-şi proteja frontierele”.
Afirmațiile cancelarului austriac vin în contextul în care ministrul de interne Lucian Bode a discutat în aceeași zi, la Viena, cu omologul său austriac, Gerhard Karner, cel care a refuzat extinderea Spațiului Schengen, invocând tot problema migranților. Conform lui Bode, Karner i-a garantat că declarațiile privind refuzul nu vizează România.
Verdictul final privind aderarea României la Schengen va fi dat pe 8 decembrie, la Consiliul JAI al Uniunii Europene, și este nevoie de unanimitate.
corneliusarmis • 24.11.2022, 20:33
Austriecii mai vor niste paduri sa le praduiasca, iar olandezii vor control la portul Constanta! Noi suntem doar o colonie...