Novak a devenit prima femeie președinte a Ungariei și cel mai tânăr președinte din Uniunea Europeană. Ea l-a înlocuit pe Janos Ader, care a demisionat.
Novak a amendat războiul declanșat de Rusia: „Condamnăm agresiunea lui Putin, atacul armat asupra unui stat suveran. Vom spune pentru totdeauna nu tuturor eforturilor de restaurare a Uniunii Sovietice. Cerem investigarea și pedepsirea crimelor de război”.
Președintele a insistat că „noi, maghiarii, vrem pace aici și în țările vecine, nu război” și a subliniat că „nu suntem neutri, suntem de partea victimelor nevinovate și a adevărului”.
„În niciun caz nu vrem să renunțăm la suveranitatea noastră, pentru care am luptat în repetate rânduri, și ne dezvoltăm constant forțele de apărare. Susținem aderarea Ucrainei la UE”, a mai declarat Katalin Novak.
„Suntem gata să ne sacrificăm de dragul păcii dar nu vom fi de acord cu decizii care presupun mai multe sacrificii de la noi decât prejudiciul pentru agresorului rus”, a avertizat președintele.
Ungaria nu este de acord să susțină embargoul petrolului în cel de-al șaselea pachet de sancțiuni UE impus Rusiei, iar aprobarea necesită o decizie unanimă a tuturor celor 27 membri UE
Budapesta a declarat că nu va bloca embargoul numai dacă acoperă importul de petrol prin conducte.
UE ia în calcul acordarea de de compensații financiare Ungariei în încercarea de a-l convinge pe premierul Orban să sprijine sancțiunile asupra petrolului rusesc.
Foto: EPA