„Ungaria susţine aderarea României la Spaţiul Schengen şi România poate conta pe susţinerea Ungariei în acest sens”, a afirmat Katalin Novak, la Cotroceni.
Președinta Ungariei a subliniat că în discuțiile cu Klaus Iohannis s-a vorbit şi despre situaţia maghiarilor care trăiesc în România: „I-am spus domnului preşedinte că Ungaria este de fapt o naţiune solidară şi ne bucurăm să vedem că maghiarii din Transilvania au asigurată reprezentarea la cel mai înalt nivel, UDMR fiind parte din Guvern”.
În aceeași zi, Katalin Novak a fost prezentă pentru prima oară la Parlamentul României, unde a discutat cu președinta Senatului, Alina Gorghiu. „Înaltul oficial maghiar a exprimat susținerea Ungariei pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a precizat Senatul.
De asemenea, Alina Gorghiu i-a transmis lui Katalin Novak că cele două țări trebuie să colaboreze la nivel de Parlament „pentru stimularea natalității, precum și pentru promovarea și protejarea drepturilor minorității române din Ungaria”.
Ce va însemna pentru România intrarea în Schengen
Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație a persoanelor. Concret, cele 26 de țări membre au eliminat controalele la frontieră, iar granița se trece fără a fi prezentate actele de identitate.
Cele 26 de țări membre Schengen sunt: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.
În acest moment, România, Bulgaria, Croația și Cipru așteaptă să intre în spațiul Schengen. Ultimul stat care a aderat este Liechtenstein, în 2011.
Pentru România, aderarea la spațiul Schengen va însemna:
- eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
- set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre UE;
- cooperarea consolidată în domeniul polițienesc;
- cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și transfer ale executării hotărârilor penale.