Ducesa de Cambridge, soția prințului William, a cântat alături de Tom Walker piesa „For Those Who Cant Be Here”, un omagiu adus iubirii şi pierderii.
Tom Walker a lăudat ulterior reprezentaţia ei, scrie People. „Nu este uşor să vii direct la pian alături de nişte muzicieni cu care nu ai cântat vreodată şi să fii live, dar a dat lovitura”, a spus Walker.
Este cunoscut că nu îi place să fie în lumina reflectoarelor, de regulă evitând să fie în centrul atenţiei, iar Kate era foarte emoţionată, în primii ani în familia regală, când trebuia să vorbească în public.
Pentru noaptea de Ajun însă, ducesa de Cambridge a lăsat în urmă tracul şi a interpretat la pian pentru prima dată în public. Kate Middleton a învăţat să cânte în copilărie şi a revenit la pasiunea sa în timpul pandemiei.
Concertul de la Westminster Abbey a fost organizat, la fel ca în ultimii ani, de ducii de Cambridge.
FOTO: Profimedia